Kadis pentru copilul nenascut

    Cand am cerut cartea cu titlul de mai sus in librarie, nici macar nu stiam sa pronunt corect numele autorului. Mi s-a oferit un roman subtirel, cu o coperta gri de pe care m-au izbit niste ochi-cliseu. Chipul acela al copilului de pe coperta era chipul despre care oricine ar afirma: un evreu! De ce? De unde? Si totusi, se vede si se simte in privirea lui: evreul!
    Cand intrebi pe cineva ce literatura citeste, in general raspunsul vine invariabil. Exista vreo 5 tipuri de scriitori: romani (in mare parte adolescentii citesc romani), englezi/ americani, francezi , rusi si sud-americani (cu nisa de cititori ori foarte culti, ori snobi). In ultimii ani mai este o moda a literaturii asiatice. Japonia place din ce in ce mai mult. Departe de mine gandul ca japonezii nu au avut o literatura cunoscuta. Ba din contra, eu am facut cunostinta cu povestile japoneze inca din scoala primara. Numai ca ma refer la moda asta ciudata, impusa cumva o data cu filmul Memoriile unei Gheise.
    Imre Kertesz este ungur. Si nu doar atat… este un ungur evreu. Un ungur evreu care a trait experienta Auschwitzu-lui. Si ca sa parafrazez o idee din roman, pentru Auschwitz exista explicatii!
    Cine citeste literatura maghiara de bunavoie? Daca nu ar fi luat nobelul pentru literatura, cine l-ar fi citit?! Sincer, poate dintr-o xenofobie subconstienta, poate din pretextul ca mai am atat de multi autori clasici pe care inca nu i-am citit sau poate doar din indiferenta, pe Kertesz nu l-as fi citit. Si nici macar pentru ca a luat nobelul nu i-am cumparat cartea. Ci doar pentru ca o voi studia la facultate.
    Primavara trecuta, am observat un lucru interesant la occidentali. Majoritatea citesc cu o pasiune devoratoare  carti biografice cu doua teme: comunismul sau nazismul. De unde inversunarea asta? De ce literatura de nobel se reduce la autobiografii despre comunism sau regimuri totalitare?! Tin minte ca in Norvegia presa lor literara cauta scriitori care sa povesteasca despre Ceausescu.
    La noi au trecut 20 de ani si oamenii au obosit. Ne-am plictisit cu totii sa vorbim despre comunism, sa vedem filme cu Ceasca, sa scriem carti despre cum era atunci. Occidentul nu doar ca nu s-a plictisit, ci se hraneste cu pofta din Anti-Viermele Muad’dib: Ceausescu sau Hitler.
   Si totusi Kertesz este un scriitor profund. Romanul lui este greu de citit. Te amageste prin numarul mic de pagini, dar ti se infatiseaza sincer, din primul paragraf. E ca si cum ar afirma: ” vrei sa ma citesti? ai grija, ca te inhami la ceva ametitor!” Cititorul lui trebuie sa fie avizat si mai ales trebuie sa aiba rabdare. Caci jocul literar la care te provoaca imi aminteste de schemele de lectura ale lui Eco. Jocuri de limba, umor subtil si fin, personaj transparent, alunecos, dar totodata plin de substanta (un fel de bufon al regelui, un bufon absurd intr-o lume moderna, carnala si tragica). Kertesz surprinde si ca un anti-Coelho, caci intalnim si aici o pilda, numai ca la un nivel mult mai inalt, si prin abilitatea de a satisface nevoile celor mai rigurosi cititori: carte despre carte,  filosofie, biologie, economie, absurd, logoree, umor, actualitate, istorie, iudaism, Hitler, si nu in ultimul rand viata. Viata pe care el, autorul, si el, personajul, si-o asuma negand-o: „Nu!- am spus spus de indata si imediat, fara sovaire si aproape instinctiv, caci a ajuns cu totul firesc ca instinctele noastre sa functioneze in contra propriilor noastre instincte…”

 

Anunțuri

About Docica

Un alt fel de cameleon. Mai multe gasiti in textele mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: