Intoarcere la origini…alea economice

Hartiile astea pe care noi le dam in schimbul lucrurilor de care avem nevoie incep din ce in ce mai mult sa-si recapete calitatea lor de simple hartii. Si in momentul cand valoarea lor nu va mai ramane decat o infima bucata de hartie colorata, atunci vom fi nevoiti sa inventam altceva mai bun sau mai pervers sau chiar sa revenim la troc. Sincer sa spun eu sunt cam circumspecta si cred ca vom ajunge sa ne platim nevoile si mofturile cu niste inventii virtuale, un fel de puncte pe care le „detinem” intr-o banca. Dar despre asta, alta data. Mai nou a revenit la moda trocul. Cand ultima solutie pentru a supravietui este sa schimbi ce detii pe ce ai nevoie, te conformezi si descoperi ca e mai sanatos asa. Auzisem ceva de prin SUA, cum ca unii si-ar plati servicii medicale prin obiecte (caini, masini). Apoi am vazut la stiri ca o intreaga comunitate din Grecia a redescoperit trocul. Chiar am citit pe undeva ca se fac trocuri nu doar cu obiecte, ci si cu servicii. Cunosti ceva? Ai vreun talent? Tu il oferi si la randul tau vei primi ceva la schimb…ceva ce doresti sa inveti.

Suntem parte din grupuri virtuale, cu sute si mii de prieteni, intram in discutii interminabile si in timp si in spatiu, vorbim fara a ne privi si cautam sa relationam cat mai mult indirect. Avem nevoie sa ne auzim si sa fim auziti. Dar cu cat mai mare este nevoia, cu atat mai mult ne construim un spatiu personal inchis. Vorbim pe mess, vorbim la telefon, vorbim pe forumuri si pe retele de socializare. Dar nu mai socializam nici macar atunci cand o facem concret… cand ne intalnim pentru distractie. Muzica e prea tare pentru a ne mai auzi intre noi. Toata alienarea asta ne devalorizeaza. Si atunci natura ne trage cate o palma la fund si ne pune la colt. Cutarica si cutarica! Poftiti aici in fata, voi sunteti voluntarii! Cum pentru ce? Pai ia uita-te, tu, pe aici spune ce ai nevoie! Si apoi adu si de la tine ce-ti prisoseste!  Si fara sa vrem o sa descoperim ca inca traim printre oameni si cu oameni. Ca si ala de langa noi tot limba noastra vorbeste si ca o poate vorbi si in fata noastra, nu doar in fata unui monitor.

Nu stiu pana la ce nivel se va ajunge, dar vom trai si vom vedea… daca vom trai.

Anunțuri

Etichete:, , ,

About Docica

Un alt fel de cameleon. Mai multe gasiti in textele mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: