Un serafim in cerneala, pentru tine

Image

Ii mai stii pe copiii aia din scoala generala care desenau in timp ce profesorii vorbeau la ora? Care mereu primeau admonestari de genul: „Ionele, ce faci? de ce nu esti atent? ce tot mazgalesti pe caiet?” Copiii aia care „murdareau” tot ce prindeau: fie caiete, fie manuale, fie propriile banci?! Eu eram unul dintre ei. In liceu, colega-mea ajunsese la cutite cu mine si cum vedea ca nu are sorti de izbanda (de fapt era o remiza tensionata), trasese o linie pe mijlocul bancii si decretase o jumatate de suprafata (a ei, desigur), teren interzis! Cealalta jumatate devenise numai buna de innegrit tot ce o atingea: carti, caiete, mansete de camasa sau maneci de sacou (oricum sacoul nu se prea punea ca era negru…in dungi). Spatiul ala magic prindea in el tot felul de nimicuri: de la flori si fluturi, la cruci si capete de morti, la corpuri goale sau inimioare sagetate, la masini si abstractizari tribale.

Toate caitele mele deveneau instantaneu caiete cu dubla utilitate: obiect de studiu din orar si pagina alba buna de umplut cu un desen. Si asta in ore…inclusiv in orele de limba romana.

Si nu mi-am revenit! Ba chiar s-a agravat nebunia. Si nu, nu eram neatenta in timp ce voi, domnilor profesori care mi-ati trecut prin viata de copil si adolescent, vorbeati despre toate minunile lumii, ci chiar eram mai receptiva decat as fi fost daca v-as fi privit in ochi si gandul mi-ar fi zburat la cine stie ce baiat inalt cu ochii albastri.

Desi pare banal, asta e ce sunt eu, asta e ce sunt multi dintre cei care ma citesc. Nu doar niste oameni inchisi in propria lume limitata de ziduri trasate cu un pix pe o hartie, cu degete manjite de carbune… Sunt omul care deseneaza in toate cursurile de la facultate, care atunci cand nu deseneaza provoaca intrebarea: ce ai? esti bine?…Sunt omul care si-a permis sa-l deseneze pe profesorul care o examina…in liceu, la ora de educatie plastica, si din nou, dupa aproape 15 ani, pe alt profesor, chiar in timpul unui colocviu, la doctorat…si i-a  mai aratat apoi si hartia.

Si nici macar nu pretind ca stiu sa o fac bine. Pentru mine e doar o terapie. Un fel de a intelege lumea si de a mi-o asuma. E usa mea intredeschisa, pe care nu am intrat niciodata, dar in pragul careia raman mereu. E felul meu de a fi atenta la tine si de a te intelege. O fi si asta vreo forma de autism!

Lumea e asa cum si-o deseneaza fiecare cu ochii mintii, asa cum si-o picteaza fiecare cu inima…”si ca dansa suntem noi”.

Eu sunt asta:

Image

Anunțuri

Etichete:, , , ,

About Docica

Un alt fel de cameleon. Mai multe gasiti in textele mele.

2 responses to “Un serafim in cerneala, pentru tine”

  1. Magda says :

    Și eu fac parte din tagma asta. În liceu, mi-am desenat banca cu markere. Diriginta s-a îngrozit. Mi-a chemat părinții la ședință, dar a primit un „pas” din partea lor. Ca să-și facă totuși numărul, m-a pus să frec banca cu spirt. Și m-am conformat. În schimb, am avut un profesor de română extraordinar, care era în stare să poarte un dialog cu mine, chiar dacă eram aplecată asupra unui portret în creion. În facultate, colegii nu luau cursuri de la mine pentru că erau pline de desene, nu de cuvinte. Heh… acum stau eu la catedră și tot vânez câte un desen pe bănci. Zâmbesc când le văd.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: