Paradoxul mincinosului

 In multime ma simt confortabil. Nu sunt genul claustrofob care sa se sufoce pe o strada plina de oameni. Dar pentru fiecare vine un moment in care este asa cum nu este. Cand sutele, miile de fiinte care trec pe langa tine sunt doar pereti grosi si inalti care se apropie amenintator si risca sa te striveasca. Si nu doar ei, ci tot amalgamul de viata in care ai cazut. 

   Cautam un album prin foldere asa cum caut uneori, fara intentie, dar cu furie, o parama de care sa ma prind, o franghie aruncata in furtuna… coada lui Rapunzel. Cred ca am ajuns prea tarziu, cred ca Vrajitoarea a urcat in turn si i-a taiat coada si acum ranjeste de sus la mine, fara sa inteleaga ca turnul ala nu e singurul care s-a ridicat fara porti si scari. 

  Ma simt o fiinta care tine mereu in buzunar o lupa. Am nevoie sa privesc de doua ori aerul care ma inconjoara. Rad amar cand ma gandesc ca privesc vidul prin lupa. Si totusi prefer sa caut ceva decat sa plutesc conventional si amorf prin viata. 

  Avem nevoie sa cautam in altii confirmari, mesaje ascunse, coltul nostru special ocupat pe toata viata, ca si cum acel altul e doar o portiune din suprafata Lunii pe care noi, intr-un gest romantic si irational, l-am fi cumparat cu act de proprietate. Aha, semneaza aici! Gata, sa mai punem stampila si veti deveni fericitul proprietar al unei valori unice. Noi vindem visuri si le ancoram de nori. Si ca sa vedeti cat de seriosi suntem, avem si un dosar intreg, plin de contracte si fotografii. Si pleci bucuros, stiind ca de acum Luna e a ta…bine, nu Luna, dar macar craterul ala in forma de steluta. Tot e ceva!  Ai cumparat praful de pe Luna. 

  Mi-e dor de focul din soba. Dar nici focul si nici soba nu sunt semnele inchipuite de fiecare atunci cand citeste randurile astea. As putea sa le incarc de orice sens daca le-as lega, in jocul meu, de imagini artificiale. De fapt nu exista niciun foc si nicio soba, ci doar cioburi din fiecare, pe care le strangem cum putem si le unim intr-un puzzle doar al nostru si totusi al tuturor. 

  Ne meritam pe noi insine. Tu, nu o sa fii fericit niciodata in viata! spui cu mila, fara sa intelegi ca judecata ta nu se apleaca asupra unui lacat, unei radiere, unei cutii de carton sau oricarui alt obiect previzibil si precis. Ti se pare ca intelegi atat de multe, atat de profund, incat poti da verdicte si poti recunoaste clisee in fiecare ochi indreptati spre tine. Dar uiti ca ochii aia sunt vii si se vor intalni mereu cu altii care le vor da alte verdicte. 

   Paradoxal, nimic din ce e scris aici nu e despre tine, nu-i asa?!

  

Anunțuri

Etichete:, , , , ,

About Docica

Un alt fel de cameleon. Mai multe gasiti in textele mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: