Nespuse

Nu țin minte să fi nins în noiembrie, cum nu-mi amintesc să mă fi simțit pierdută vreodată. Mi-au înghețat degetele în mănuși, gândurile în minte și voința a luat-o razna.

Începe un decembrie în care vreau să mă pierd de mine însămi. Între timp înțeleg cu tristețe cât de trufași suntem într-o lume sufocată de noi înșine. Căutăm confirmări și bătăi de inimă, răzbunări ușoare ca fulgii de ieri și consecințe grele ca zăpada de azi.

Suntem atât de deschiși tuturor, încât am rămas doar porți fără garduri. Ne închidem în afara ușilor, plângând pe ascuns secrete neaflate de nimeni, cuvinte nerostite. Unele lacrimi nu sunt sărate…nu sunt nicicum pentru că nu le lăsăm să cadă. Unele cuvinte nu pot fi grele. Nici măcar nu ajung să fie spuse, ci rămân cumva în Purgatoriu, în locul ăla în care le auzi zilnic în creier, dar rămân așa, nenăscute, poate din slăbiciune, poate din bun simț sau poate chiar din lașitate.

Azi e o zi ca oricare alta în curtea mea personală, căci nu România, nu politica, nu sărbătorile iminente, nu ciocolata cu portocale, nu mirosul de vacanță, nu copilul isteț, nu pensulele și hârtia…nimic din toate astea nu mă mișcă. Azi mie nu-mi pasă și nu am chef să-mi pese; îmi leg cuvintele de inimă și le uit acolo, tac până și cu ochii pentru că nu mai am răspunsuri.

Oare cât de aici e despre tine?

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

About Docica

Un alt fel de cameleon. Mai multe gasiti in textele mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: