Counting and more

Ni se usucă pământul sub pași. Uneori călcăm pe nisip rece. Toate apele se ascund uneori în izvoare, toate ploile se retrag în nori, toate valurile își pierd coamele. Pietrele crapă, mâinile nu au ce mângâia. Călcăm în deșert roșu, în praf, în iarba galbenă. Ne sufocăm de aer. Pas cu pas, în urma noastră, rămânem tot noi.

Ne întindem pe spate, cu ochii spre cer, spre soare, pe un pământ arid. Unde suntem? Știm cum am ajuns aici, dar unde suntem? Rostogolim pietre către nicăieri. Căutam apele fugite. Ne ridicăm întâi cu genunchii la piept, apoi direct în picioare. Plecăm, dar acolo, în urma noastră, rămânem tot noi.

Simțim în tălpi un nisip colțuros, rece. Dacă alergăm, tălpile noastre îl uită. Urme roșii. Ne cățărăm să smulgem ploaia norilor, săpăm, sa prindem firele izvoarelor, ne zbatem să forțăm coama valurilor. Ne oprim să respirăm apă. Acolo, spre nori, în adâncul pământului, înconjurați de ape, rămânem tot noi.

Pe moment, simțim în nări viața. Uităm de pământ si apă și morminte. Ne uităm pe noi în fiecare din ele. Ceva a rămas acolo, ceva respiră încă aici.

Prea răniți să ne îngropăm încă, prea întregi să renunțăm…

Anunțuri

Etichete:, , , , ,

About Docica

Un alt fel de cameleon. Mai multe gasiti in textele mele.

3 responses to “Counting and more”

  1. Marlania Distruge Romania says :

    Te-am visat noaptea trecuta. Nu aveai fata pentru ca nu stiu cine esti dar erai tu, fara indoiala. Mi-am lipit fruntea de geamul rece. Nu ma puteai vedea din pricina intunericului de afara. M-am bucurat sa te simt asa de aproape. Gesticulai, radeai, povesteai ceva unor prieteni captivati. Camera rafinat mobilata in nuante aurii era scaldata intr-o lumina puternica si calda…. o atmosfera de craciun. As fi vrut sa-ti vorbesc, sau macar sa te aud dar m-am gandit ca nu se cade si am hotarat sa te astept la usa. M-am indepartat de geam si am pornit prin zapada mare spre intrare. Inaintam anevoie in vantul taios si dupa un drum ce a parut ca dureaza ani, am gasit urmele mele sub acelasi geam. Nu era nici o intrare deci nici iesire, doar acelasi geam care, ciudat, era mai sus acum, prea sus pentru a ajunge la el. Am simtit in clipa aia ca nu pot face nimic si ca voi muri inghetat daca nu pornesc imediat spre taramuri mai calde. Era nedrept ca am totusi acces la un spatiu atat de mare, atata libertate…. M-am trezit cu lacrimi pe obraz….. cum am putut sa te abandonez asa?

  2. marlania distruge romania says :

    de atata timp intr-o tara straina… n-ai nimic de povestit? cu doctoratul cum a ramas?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: