Let’s leave the atmosphere

A trecut februarie? Din nou, același interval de timp ciudat, ca o pauză, ca un moment în care Universul își pune mâinile pe genunchi și-și trage respirația. Un eu crezând fantasme, un eu cu o baghetă magică și o pelerină neagră atingând un Univers maleabil… Și apoi un alt eu cu ochii deschiși. Doar un pumn de nisip risipit. Castel din cărți de joc, împrăștiat pe podea. Lângă mine zâmbete, muzică, dileme, curiozități pisicești. În rest, o lume goală.

Cu cine vorbești? Cine te aude? Fiecare are urechi doar pentru sine, întoarse în sine însuși. Când te ascunzi, nu pleci, de fapt, nicăieri. Doar că pare că nu mai ești deloc. Unele voci vin prea de departe. Pe unele le ignori, pe altele doar le tolerezi. Acum e bine, e puțin cald și puțin neastâmpăr. Pernele sunt mai moi, mai șifonate. Oamenii, mai ușori, lumina, mai multă. Podeaua plină cu de toate, surâs, muzică, răspunsuri, indiscreții. În rest, o lume plină, lucioasă.

Nu știu pe unde sunt, poate tot aici, de unde nu am plecat niciodată. Nu aștept, nu uit, nu alung fantasmele. Sunt aici râzând, cu nasul în vitrină. Nu mai am prea multe monede pentru jocul electronic. Posibil ca totul să fie înăuntru, printre mecanisme, fire, canale… Sunt aici, în toate astea, în spatele cortinei.

Ori aplauzi și pleci, ori vii în spatele scenei!

Reclame

About Docica

Un alt fel de cameleon. Mai multe gasiti in textele mele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: