Archive | literatura RSS for this section

…fara sfarsit

Stiu, cartile nu mai sunt la moda. Poate e desuet sa spui „cartea mea preferata”. Poate ca expresia asta e un fel de parola tainica pentru a te identifica unui club secret de ochelaristi ciudati, fraieri si absolut uncool. E un fel de „tiger tiger” intors. Dar si daca o afirmi, asta nu te face membru deplin al grupului asta perimat. In final si tu doresti sa te simti apreciat, sa simti ca apartii…

Mie-mi place „Poveste fara sfarsit”. Simplu. Cu titlu, cu desene, cu personaje, cu rau si bun… cu tot si toate. Copilarie, tristete, vis, joc, magie si limbaj….premiu Nobel. Dar nu, nu despre asta scriu acum. Ci despre faptul ca am uitat, ca si Bastian, de mine. Am uitat sa te privesc asa cum esti.

Bastian e copilul din mine. El nu e nici erou, nici model. Nu e inteligent, nu e puternic, nu e sportiv, nu e sufletul petrecerii, nu e retras si misterios. Nu e nimic din ce-ar fi un personaj de carte. El e un om care s-a ratacit in mintea geniala a scriitorului si a iesit de acolo in fiecare din noi, in fiecare dintre cei care l-au inteles. Bastian isi doreste, e rau, egoist si intunecat, e macinat de nimicuri. Bastian viseaza, sufera si ofera. Lupta, spera si daruieste. Nimic din ce este omenesc nu-i  e strain.

Uneori trebuie sa fim doar un Bastian si atat. Uneori nu trebuie sa cerem altora sa fie mai mult. Stiu, sunt tot ceea ce m-a atins, tot ce am intalnit si la ce am reactionat. Dar poate nu pot fi mai mult sau nu vreau. Ca sa schimbi lumea trebuie sa incepi cu tine. Dar daca nu vrei sa schimbi lumea?! Daca e de ajuns sa fii ceea ce esti?!

Si daca nu reusesti?! Nu intelegi?! Nu vrei?!… cu ce te face asta mai putin om, mai putin special?! Chiar nu conteaza. Nu conteaza nici macar atunci cand spui: nu sunt fericit. Poate nici nu vrei (si acum va ganditi: cum sa nu vrei? ) si nici macar asta nu conteaza. Si asta doar pentru ca nu e nevoie de mai mult.

Intelegi?

Intre cutit si pensule

Image

Pentru toate exista o prima data. Pentru mine, asta a fost primul dovleac sculptat (bine, bine, am mai hacuit eu si niste pepeni in trecut, dar aia erau, cum am spus, pepeni). Asa ca nu ma judecati prea aspru! Pana la urma tot am transformat moda asta occidentala intr-un motiv sa mai desenez inca o pisica.

Maine e o alta zi de vara… din noiembrie. As fi ipocrita sa afirm ca nu-mi place. Astept cu emotie si curiozitate un viitor in care sa-mi serbez ziua de nastere doar in tricou. Cum decembrie nu e prea cunoscuta pentru caldura ei, chiar ar fi o minune.

Azi sunt dispusa la minuni. O zi de joi in care am ras cu lacrimi si in care secretele rautacioase raman doar ale noastre. O seara de povesti (fara monstri, doar cu prosti) si de filme (fara prosti, mai degraba cu monstri).

Ma macina obsesii mici si dulci, ma gandesc la o papusa Momji, la o anumita papusa pe care mi-o doresc de prea mult timp si la cutii in care sa ascund cadouri viitoare. Degetele mele se ascund in pete galbene si negre de acrylic, iar sufletul intr-un tricou gri.

Piese de puzzle sunt imprastiate pe un fotoliu si piesele de lego, pe covor. Solutia ar fi sa-mi iau matura si sa zbor spre fata ascunsa a lunii.

Si acolo, pe luna, pentru toate exista o prima data.

Concurs Kanal D – Câștigă un city break la Istanbul cu „Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii”!

Cantă, zeiță, mânia ce-aprinse pe Suleyman Magnificul!…

Dar, stai, nu cânta, că-i din alt fascicul…

Nici rimă, nici ritm, nu-s la fel ca-n vechime,

dar turcii au, vezi-bine, o altă sultănime.

Ienicerii și spahii s-au oprit demult pe maluri,

căci Stambulul de pe dealuri

se-oglindeste in ckanal (De, că azi, modernitatea nu mai merge in șalvari!),

iar pă perine-safire, în seraiul aurit

sclipesc blitzuri și lumine, spre turistul felurit.

Dese ițe complotiste se țes trainic și urzeli

Căci cadâne fermecate se perindă, fel de fel.

Prin harem, lalele dalbe, dulci miresme, le îmbată

pe domnițe, de amor pen` sultanul de-altă dată.

Vis și adevăr se-mbină și-ademenesc poporul

Cu ciubucuri și cafele ce marcheaza viitorul.

Din trecut, azi se desprinde, ca o ceață parfumată

Roxelana cea isteață și frumoasă nestemată.

Hürrem Sultan, soția de-altă dată

trezea în Suleyman fiori de Iele

și inima-i sălta în ritm de havuzele

că vorbe nu-s să fie un selam

mai sfinte ca poeme de Omar Khayyam:

”Putina apa si putina pâine
Si ochii tai în umbra parfumata.
N-a fost sultan mai fericit vreodata
Si nici un cersetor mai trist ca mine.”

*

Dar iată că povestea de iubire

se poartă azi pe-o firmitură de zâmbire

plutind printre colinele înalte,

printre Moschei, Biserici și Palate,

pe la fântâni, coloane, Obelisc,

pe lângă turnuri, minarete, tocmai sus, în pisc

și chiar pe Hipodrom, în trap de cal,

Ca vinul roșu ce îl sorbi dintr-un pocal.

Închis-am ochii, Bosfor departat!

de două continente mari, curtat,

Te simt în cafenele și dulcețuri,

în baclava, sarmale și cofeturi;

și-aș vrea să-te-am lângă picioare

să te străbat cu sufletul

prin aer, pe drumuri și pe mare…

Kanal D îti poate aduce și ție un city break la Istanbul dacă scrii pe blog o poveste despre Turcia (detalii aici). Până atunci, dacă vrei să simți și tu atmosfera specifică Turciei, Kanal D te invită să urmărești serialul Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii, în fiecare luni și marti, de la ora 20:00″.

Jucarii pentru oameni prea mari

Niste sfori nu leaga mereu papusile de carpa de betele alea subtiri, lipite in X. Sforile alea nu joaca doar maini si picioare moi pentru a ascunde caltii din capetele vesele, cu ciufuri razlete, sepci asezate smechereste si ochi vioi. Unii dintre noi am crescut si, fara sa vrem, am ajuns sa vedem in spatele scenei. Din pacate sforile cele mai puternice leaga creiere ascutite, papusi vechi-vechi… atat de vechi incat experienta lor le permite sa-si traga sepcile cum vor ele, papusi grase, pline de vocile atator papusari trecuti prin sforile lor, papusi cu diplome si premii primite la festivalurile de teatre de papusi consacrate, papusi noi, sclipitoare, abia iesite din cutie, cu cipuri de memorie incluse si cu sisteme moderne de auto-tragere de sfori.

Toate sforile astea conduc papusi libere. Sunt libere sa simta si sa creada, libere sa lupte in razboaie, libere sa se exprime, sa scrie, sa creeze, libere sa lupte in numele unei cauze, libere sa rada (de ele, de alte papusi, de papusar, uneori), libere sa manance ce vor ele, libere sa greseasca, libere sa cante, libere sa sse miste pe scena, libere sa caste si sa adoarma. Ele stiu despre ele ca sunt papusi inteligente, culte, cu simtul umorului, patrioate, filantroape, generoase si demne. Ele desconsidera papusile alea care au calti in loc de lumina sub crusta de carpa rotunda si le compatimesc.

Iar papusile moi nu sunt libere. Sunt doar fericite. Si uneori nici atat.

De papusari sunt legate toate. Ironic este ca si ei sunt legati prin aceleasi sfori de papusi.

Si ei sunt niste papusi si mai mari, si mai puternice, si cu cat mai libere, cu atat mai nefericite.

Poate doar sforile stiu sa deznoade in final libertatile astea inalte.