Tag Archive | Bucuresti

Repetitie cu final intarziat

O nenorocire nu vine niciodata singura. Ea vine in grup, cu zambet acid si schimonosit si tu te uiti ca mata-n calendar si te gandesti cat mai poti duce? Si unde.

Numa’ ca ieri a fost exact invers. Am ajuns din nou in Mojo. Nu stiu cum, dar exact locu’ in care trebuia sa se tina o seara literara galateana, in tot Bucurestiul ala aglomerat, din toate puburile si cluburile iesite ca ciupercile dupa ploaie in Centrul Vechi, era tot Mojo!

Asa ca ne-am urcat cu purcel si cu catel intr-un microbuz si am ajuns mai devreme cu vreo ora de intamplarea stabilita. am stat la coada sa mananc inghetata, dar cand am ajuns si eu, nu mai vindeau. Asa ca mai tarziu mi-am luat o limonada cu menta proaspata. Si tot ratacindu-ma pe aleile alea cu piatra cubica mi-am revazut si o prietena veche si draga cu care daca ar fi fost sa stabilesc o vedere sigur nu reuseam sa ma gasesc. Dupa topaiala de bucurie… de rigoare… n-am mai coborat la subsol, sa aud Mojo band, ci am urcat la mansarda sau ascult alte „bande” si alte benzi deja cunoscute. Au improvizat si ne-au incantat la chitara Stefan Tivodar, Florin Chiriac, Comanel care nu era Jenica si Jenica, desigur, care nu era Comanel!

Am ras si am ascultat poezie (care mai tare, care mai usoara, care mai grasa si asudata, care mai scheletica si batuta de vant), am schimbat mesele (ca sa cant la clapele unui pian desenate rotund sau sa bat darabana sau sa aud care carte e cea mai cea!). Am dat chiar un autograf pe o carte in care nu aparusem. I-am zis ca eu nu am niciun text acolo, da’ nu’s de ce omu’ sau oama… cred ca oama era… a insistat, asa ca m-am semnat si eu acolo!

Cu unii oameni care-ti sunt acasa, langa tine, poate la distanta de 10 minute, nu apuci sa te vezi decat in momente din astea. Unde? Acolo, la multe strazi si orase departare de orasul vostru, la 1000 de baruri distanta, intr-o mansarda de club cu vino-n coa’. Si chiar daca unii au venit pentru poezie, iar altii pentru muzica, important este ca am ascultat impreuna, am carcotit impreuna si am simtit impreuna.

Despre poezie nu vreau sa zic prea multe. Voi lasa cronicarii oficiali (am vazut ca s-a filmat…habar nu am unde se va da filmul… si stiu ca a venit si o doamna de la Radio Romania Cultural. Apoi oricum sunt destui cronicari de cenacluri care sa fie mai seriosi decat mine pe subiectul asta!) sa analizeze si sa despice firul poeziei. Eu raman doar la citit deocamdata. Stiu doar ca poezia isi are locul acolo unde o simte fiecare. Unii au simtit-o in corzile metalice, altii intr-un microfon, altii la o masa intr-un colt intunecat, iar altii doar intr-o carte, dintr-o camera linistita si nu in vacarmul unui pub. Dar nimeni nu-ti poate spune unde si ce si cand sa traiesti. Chiar am vazut alaturi de noi o batranica de-o seama cu mamaia si ma intrebam cat de adanca este prapastia dintre batrana obosita venita de la camp care-si mananca bucata de mamaliga alaturi de cainii si pisicile ei si batrana obosita venita dintr-un club modern, dupa o seara de muzica si literatura.

Poate ca amandoua isi traiesc poezia lor, personala, cu chinurile si satisfactiile ei, cu apusurile ei de soare si cu ridurile ei marcate de furtuni mai concrete sau mai ideale.

 

Vara cu anticipatie

 

Eu mi-am luat o portie din vacanta de vara mai devreme. E ca si cum ai baga degetul in tort, pe furis. Si-a fost tort cu de toate… de la Dristor. De fapt fuse shaorma. Buna, nu zic nu. Mai ales ca am luat-o de la adevaratul Dristor, din Bucuresti. Nu din centru. Cum care centru? Ala vechi, tot din Bucuresti.

Viata da noapte. Pariziana. Poftiti la noi, poftiti la noi…lume multa, rasete, ghiveci de culori, piatra cubica, asfalt, gunoi, graffuri. Bere buna si tequilla in Mojo. Si mai ales muzica buna. Viata de zi cu pizza si muzee. Cu des acces la „societatea ramelor” (cum ii zice Radu metroului), cu targ de nimicuri vechi ce se vor vandute la suprapret. Frumoase, ce-i drept. Totusi dincolo era mai ieftin. Unde dincolo? Pai la Viena.  Cu muzeu de arta moderna dezamagitor. Sarac rau, putin reprezentat, cu doar 4 piese din suprarealism. 10 lei biletul la expozitia de arta romaneasca. Nu mai merg a doua oara! Nu-i biletul prea scump, e materialul prea ieftin (a se citi slab!). Mai placut a fost pe la galerii. Pictori proaspeti, unii inca naivi, dar macar sinceri in oferta. La fel de sinceri si pasionali ca Muzeul Taranului Roman. Tot Respectul! Expozitii faine, ca afara, interactive, care nu doar spun ceva, ci striga, intriga si se cocolosesc pas-pas prin sufletul tau. Fotografii de la Ultima transhumanta (cu tot cu album oferit din inima), muzica lui Chopin si plimbare pe ulitele copilariei inca in proiect. Dinspre duhuri spre duh. Nu poti decat simti!  ca sa si pipai mi-am luat niscai magneti de frigider de pe la Antipa, unde m-am bucurat ca prima data, printr-a VI-a, cu profa de geogra. Aaa, si niste bolovani neslefuiti (ca asa-mi place mie sa fie minunile) de la Muzeul de Geologie. In care Radu a cascat continuu sub pretextul ca e extrem de interesant sa te holbezi la niste pietre colorate vreo 2 ore. Da’ mie-mi placu sub alt pretext. Pretext de pasiuni fulminante si lungi ca focul de paie care ma trasnesc pe mine din totdeauna. Putine lucruri pe Pamntul asta nu-mi plac mie! Mofturi! La fel ca alea de zi din centrul vechi. Cu acordeonist cantand intr-un colt, cu studenti galagiosi, cu tineri intinsi pe caldaram, cu bucati de oras subteran inchise in cutii de sticla.

Iar ne-a scapat Muzeul Hartilor. Bine, bine, si multe altele. Dar asta era un must do! Lasam pe data viitoare. Ca-n Bucuresti se mananca prost si scump (ca la Mek Lounge… noroc de serivirea placuta!) sau bine si ieftin (ca la cantina muzeului taranului roman). Se pierde timpul pe strazi si se descopera comori arhitecturale si se miros ghioceii din Cismigiu. Si se mai sperie si porumbeii, tot de-acolo.

Uitasem sa spun. Am fugit oleaca la Bucuresti cu niste treaba pe la Universitate. N-am rezolvat nimic. Asa ca ramane pe data viitoare.