Tag Archive | carti

…fara sfarsit

Stiu, cartile nu mai sunt la moda. Poate e desuet sa spui „cartea mea preferata”. Poate ca expresia asta e un fel de parola tainica pentru a te identifica unui club secret de ochelaristi ciudati, fraieri si absolut uncool. E un fel de „tiger tiger” intors. Dar si daca o afirmi, asta nu te face membru deplin al grupului asta perimat. In final si tu doresti sa te simti apreciat, sa simti ca apartii…

Mie-mi place „Poveste fara sfarsit”. Simplu. Cu titlu, cu desene, cu personaje, cu rau si bun… cu tot si toate. Copilarie, tristete, vis, joc, magie si limbaj….premiu Nobel. Dar nu, nu despre asta scriu acum. Ci despre faptul ca am uitat, ca si Bastian, de mine. Am uitat sa te privesc asa cum esti.

Bastian e copilul din mine. El nu e nici erou, nici model. Nu e inteligent, nu e puternic, nu e sportiv, nu e sufletul petrecerii, nu e retras si misterios. Nu e nimic din ce-ar fi un personaj de carte. El e un om care s-a ratacit in mintea geniala a scriitorului si a iesit de acolo in fiecare din noi, in fiecare dintre cei care l-au inteles. Bastian isi doreste, e rau, egoist si intunecat, e macinat de nimicuri. Bastian viseaza, sufera si ofera. Lupta, spera si daruieste. Nimic din ce este omenesc nu-i  e strain.

Uneori trebuie sa fim doar un Bastian si atat. Uneori nu trebuie sa cerem altora sa fie mai mult. Stiu, sunt tot ceea ce m-a atins, tot ce am intalnit si la ce am reactionat. Dar poate nu pot fi mai mult sau nu vreau. Ca sa schimbi lumea trebuie sa incepi cu tine. Dar daca nu vrei sa schimbi lumea?! Daca e de ajuns sa fii ceea ce esti?!

Si daca nu reusesti?! Nu intelegi?! Nu vrei?!… cu ce te face asta mai putin om, mai putin special?! Chiar nu conteaza. Nu conteaza nici macar atunci cand spui: nu sunt fericit. Poate nici nu vrei (si acum va ganditi: cum sa nu vrei? ) si nici macar asta nu conteaza. Si asta doar pentru ca nu e nevoie de mai mult.

Intelegi?

Cafeaua unei bautoare de ceai

Inca de dimineata m-a pornit o stare de joc. Nu stiu cum, dar pe Pro Tv, tocmai a fost Alice in Tara Minunilor, o ecranizare 1985. Simpatic, dar nu prea convingator. Totusi micuta Natalie Gregory a jucat superb. Cum au fost o mie de reclame, numai bine am apucat sa-mi fac o cafea pe care am „ornat-o” cu zahar, lapte rece si cu spuma de lapte, de arata exact ca la cafenea. Numai bine sa-mi exagerez senzatiile de final de concediu! Numar zilele pana incep scoala, imi imaginez ce voi spune pe la diferite lectii, ce voi scrie prin planificari apoi ma contrazic si imi spun ca mai bine adaug aia si ailalta si sa nu uit de aia… si sa xerocopiez o pagina cu un citat si niste povestiri din Decameronul…vreo 25-30…si nu mai stiu…ca solilocviul meu e nesfarsit! Si pe deasupra am citit si „Cismigiu & Comp.” ca sa pun mot emotiilor! Iar acum m-am reapucat de „Corigent la limba romana”, de Minulescu. Daca-i bal, bal sa fie! Mai lipseste „Elevul Dima dintr-a VII-a”, ca de „Romanul adolescentului miop” chiar n-am chef.

Mi-e dor de asta si de asta.

    … si ma uit la lume precum Alice, in Tara Oglinzilor.