Tag Archive | cautari

Ploaie de jos în sus

Ce urme rămân pe aleile ude? Pașii mei se pierd invizibili în ploaia măruntă. E o ploaie cu suflete, aglomerată și insipidă. Uite, afara plouă des și moale! Pentru ca înăuntru sunt averse, sunt ninsori și din când în când tornade.

Dar azi a fost soare în ceața din oraș, un soare venit de departe, un soare vechi suprapus peste alți sori mai tineri și mai stângaci. Ma încălzesc zâmbete curioase. Ne zâmbim? Ce ne oprește? Mă alină speranțe absurde și chinuri dulci. Ce gravitație ne împiedică înstrăinarea? Nimic din legile firii nu mai are logică dacă închidem ochii, ne oprim puțin din vârtejul asta numit viață și ne ascultăm sângele. Cum să-i explici unui copil de patru ani de ce se învârte Pământul?! O faci încet, logic, științific. Sau o faci dulce, ușor, ca o poveste. Dar ție? Cum să-ți explici?! Obosit de atâtea legi și axiome, închizi, din nou, ochii și înțelegi că se învârte pentru că iubești, pentru că ai ochii deschiși, fie ei fizici sau imaginari. Altfel Pământul adoarme, vârtejul ăsta își domolește spinul, iar toate astea nu mai au niciun rost.

E prea dulceag butoiul în care am alunecat mai sus. Poate că zilele astea am călcat în prea multe băltoace pe asfalt și acum îmi alunecă picioarele.

Mă scutur brusc și persiflant și trag cu ochiul la oameni dragi. Mă învârt între ignoranță și spirite, între platitudini de oameni mari și profunzimi lingvistice la 10 ani, între povești ce-ți ridică părul de pe mâini și priviri care adoră, între declarații șoptite și sensuri ascunse în cuvinte grele.

Sunt încă un zidar ce adună cărămizi în el.

Anunțuri

Paradoxul mincinosului

 In multime ma simt confortabil. Nu sunt genul claustrofob care sa se sufoce pe o strada plina de oameni. Dar pentru fiecare vine un moment in care este asa cum nu este. Cand sutele, miile de fiinte care trec pe langa tine sunt doar pereti grosi si inalti care se apropie amenintator si risca sa te striveasca. Si nu doar ei, ci tot amalgamul de viata in care ai cazut. 

   Cautam un album prin foldere asa cum caut uneori, fara intentie, dar cu furie, o parama de care sa ma prind, o franghie aruncata in furtuna… coada lui Rapunzel. Cred ca am ajuns prea tarziu, cred ca Vrajitoarea a urcat in turn si i-a taiat coada si acum ranjeste de sus la mine, fara sa inteleaga ca turnul ala nu e singurul care s-a ridicat fara porti si scari. 

  Ma simt o fiinta care tine mereu in buzunar o lupa. Am nevoie sa privesc de doua ori aerul care ma inconjoara. Rad amar cand ma gandesc ca privesc vidul prin lupa. Si totusi prefer sa caut ceva decat sa plutesc conventional si amorf prin viata. 

  Avem nevoie sa cautam in altii confirmari, mesaje ascunse, coltul nostru special ocupat pe toata viata, ca si cum acel altul e doar o portiune din suprafata Lunii pe care noi, intr-un gest romantic si irational, l-am fi cumparat cu act de proprietate. Aha, semneaza aici! Gata, sa mai punem stampila si veti deveni fericitul proprietar al unei valori unice. Noi vindem visuri si le ancoram de nori. Si ca sa vedeti cat de seriosi suntem, avem si un dosar intreg, plin de contracte si fotografii. Si pleci bucuros, stiind ca de acum Luna e a ta…bine, nu Luna, dar macar craterul ala in forma de steluta. Tot e ceva!  Ai cumparat praful de pe Luna. 

  Mi-e dor de focul din soba. Dar nici focul si nici soba nu sunt semnele inchipuite de fiecare atunci cand citeste randurile astea. As putea sa le incarc de orice sens daca le-as lega, in jocul meu, de imagini artificiale. De fapt nu exista niciun foc si nicio soba, ci doar cioburi din fiecare, pe care le strangem cum putem si le unim intr-un puzzle doar al nostru si totusi al tuturor. 

  Ne meritam pe noi insine. Tu, nu o sa fii fericit niciodata in viata! spui cu mila, fara sa intelegi ca judecata ta nu se apleaca asupra unui lacat, unei radiere, unei cutii de carton sau oricarui alt obiect previzibil si precis. Ti se pare ca intelegi atat de multe, atat de profund, incat poti da verdicte si poti recunoaste clisee in fiecare ochi indreptati spre tine. Dar uiti ca ochii aia sunt vii si se vor intalni mereu cu altii care le vor da alte verdicte. 

   Paradoxal, nimic din ce e scris aici nu e despre tine, nu-i asa?!

  

Fara gluma

E o zi in care am nevoie de aer si de padure. Prea multe se uita si prea putine isi pastreaza aroma de inceput. Amintirile false sunt prea reale, iar sentimentele primare se prafuiesc. Mereu caut in oameni noi chipuri vechi. Nu asta facem toti? Nu am drame personale sclipitoare. Si nici pasiuni obsesive. Am doruri ascunse si dureri mici. Ma chinuie curiozitati de copil si sperante firave. Urmatorul pas va fi cel corect. Urmatorul va fi mai sigur. Spre inapoi.

Nu e un text trist, desi pare. Ba din contra, un text in spatele caruia se ascunde un suras. Azi mi-am comandat Opere I, de Gellu Naum. Ma traverseaza o senzatie ca de copil in dimineata de Craciun. Si-mi spun ca nu-mi pasa daca studiul la care ma inham o sa fie refuzat fara comentarii. Dar imi va pasa. Eu am facut mereu ce mi-am dorit si le-am facut pe toate atunci cand mi-am dorit.

E o zi in care am nevoie de aer suprarealist si de padure cu crengile in sus. Prea multe se onduleaza colorat in mine si prea putine isi merita urma lasata in suflet. Amintirile despre un eu temerar sunt prea putine.

Mereu caut chipuri noi in oamenii vechi.