Tag Archive | curaj

Fix it up

Ce așteptăm să ni se întâmple? Ne târâm amorfi de la o stradă la alta, de dimineață până dimineață sau alergăm cu sufletul la gură către ceva? Putem să luăm o hârtie și să scriem rețete-minune. Să ne facem stocuri de plante medicinale, filme lacrimogene, fructe de sezon, vreo câteva cărți bune, o cutie de medicamente, facturi de plătit (desigur, cu ideea ca suntem mari și responsabili), niște haine abia scoase din vitrină, selfie-uri, statusuri reactualizate și mai ales oameni. Poate că oamenii se îngrămădesc pe ce-a mai ramas din hârtie și strigă de acolo diverse. În mare sunt unici.

Sunt oameni de martie, mai adulți, mai fericiți… și sunt alții care rămân din lunile mai vechi. Încă au termenul de garanție intact. Mici filosofii personale, glume la care râzi doar dacă faci parte din grup și grupuri din care faci parte doar daca știi parola secretă. O mandala din oameni. Una care nu are nevoie de ochi să o privească mișcându-se în sine însăși.

Cât ne atrage centrul și cât curaj avem să ne apropiem de margine? Aici nu e labirintul lui Dedal. Și nici măcar libertatea de a spune ce vrem nu o să ne facă mai buni. De fapt nici nu vrem asta… vrem doar să spunem și să ne oprim. Și când ajungi la capăt îți rămâne doar să mergi mai departe.

Căt de mult îi suportăm pe ceilalți? Și până unde?

Anunțuri

Sky is over

Cat de mult indraznesc sa vad? Unde e limita posibilitatilor, a alegerilor si a fiintei mele? Sunt uneori sfaturi pe care le dam fara sa le urmam noi insine, sunt realitati pe care le vedem, aproape le atingem, dar cand par a se contura, fugim cu coada intre picioare. Sunt mai multi iepuri pe care ii vanam deodata si liste de iepuri pe care i-am scoate din palarie daca am avea una.

In fata mea sunt niste usi, iar eu ma plimb cu mainile la spate pe langa ele. Sunt oameni care vor pleca pe Marte, oameni care mangaie catei pe malul Oceanului Indian, oameni care isi impacheteaza pisicile in valiza cu minuni si pleaca in celalalt colt de tara, oameni care ating stelele calare pe o bicicleta, oameni care isi tin inima intr-un aparat de fotografiat, oameni care musca din marul Albei ca Zapada cu zambetul pe buze… ei stiu ca antidotul este in ei… si restul, restul care se intreaba cine le-a furat fericirea.

Imi beau ceaiul cu miere. Rad la glume adanci de copil mic si imi ascund bagheta fermecata in privire. Stiu ca nu ma opreste nimic; stii ca singurul care te poate opri esti tu insuti.

Citesc despre sulfiti si sulfati, despre anioni, saruri si alte chinezarii care au inceput sa ma fascineze prea tarziu. Ma uit la formulele chimice cum se uita copilul de trei ani la o pagina de ziar. El descopera incantatii si formule magice in tot ce-l inconjoara. Alchimia mea e cuvantul.

Imi place sa desenez cercuri. Ele inchid in ele inimi si deschid ochi, ele inchid suflete si deschid Universuri.