Tag Archive | fericire

Aici sunt eu

Azi dimineață ascultam semi-adormită un interviu cu Oliver Sacks, un bătrânel simpatic, vorbind despre halucinații. Sunt rea si ignorantă cu scop precis. Stiu, bătrânelul e doar unul dintre cei mai renumiți neurologi din lume, dar mie, serios, mi-e tare drag, că, înainte de a fi Profesor Doctor X-ulescu, el e omul pe care l-ai vrea ca bunic! Deci….divaghez si ma lungesc inutil – am dormit vreo doua ore si am baut prea multa cofeina– zâmbeam pe sub mustăți când povestea despre halucinațiile lui și ale altora și mă gândeam că într-un caz extrem de ăsta, nici măcar nu poți distinge cu adevarat ce e real și ce nu. Mai precis, nu poți sa suprapui realitatea ta peste a celorlalți ca să confirmi că trăiești cam în aceeași realitate. Da. știu, îi intrebi daca ei vad ce vezi și tu. Dar daca ei sunt doar o halucinație care îți răspunde anapoda….o halucinație egoistă, care nu vede alte halucinații. Ok, o iau pe aratură, dar macar e comic. Sau cel puțin, în contextul prezent așa este.

Mi s-a răcit ceaiul și mă gândesc la zăpada de acasă. Că nu sunt acasă și nici nu vreau zăpadă. Am mai zis ca nu-mi place? Mă uit la stradă și vânez nori înțepeniți. Sunt aici și deja mi-e dor de aici. Peste vreo 10 zile voi reveni. E un fel de mare la care am nevoie sa mă întorc în mod constant. Până la urmă nu contează unde este aici, căci toți avem un aici la care ne întoarcem cu inima la gât. Cu bagaje grele, cu înjurături, cu dormit pe drum, cu uitat la ceas, cu bilet de înapoi, cu lista virtuală de cumpărături sau măcar de privit, cu bani care se topesc de parcă ai avea o gaură imensă în portofel, cu oameni străini (nu că i-ai cunoaste pe cei de acasă, dar ai observat?! mereu ”aici” sunt alți oameni) sau, din contra, cu oamenii pe care nu-i cunosti, dar îi cauți de parcă ar fi din colecția personală, cu senzația ciudată de libertate peste altă libertate deja avută.

Ne lipsește doar ce nu putem poseda măcar în posibilitate. Împărtășind, ne vrem egoiști și singuri, tăinuind, ne vrem de mână cu celălalt. Nothing really matters.

„Take this kiss upon the brow!”

Image    Mi-e teama de unele cuvinte, mie cea care se lauda ca nu are fobii. Mi-e teama de nimicuri mai mult decat de lucruri grave. Am asteptari de oameni, dar nu am asteptari de la ei. Azi sunt semi-fericita. Ai fost vreodata asa?

Din toata zapada cazuta intr-un ianuare primavaratic am putea face un enorm om de zapada. Ne-am pune manusile si caciulile deoparte, morman, iar de sub ele ar iesi chipuri de copii, copiii din noi. Am alerga, am transpira, am aduna cu palmele, cu pumnii, cu picioarele, bucati de zapada moale si am lipi peste globul gigant al omului nostru. Ne-am construi pe noi acolo, grasi, diformi si caraghiosi. Am sti sa radem, sa ne auto-ironizam cu-n morcov in loc de nas si sa ne incheiem haina alba ce ascunde doar raceala, cu nasturi negri, de pamant. Ne inchidem falsa puritate cu noroi.

Ne-am lua de maini si am face o hora in jurul zeului efemer.

Pe cine alegi sa tii de mana in hora asta? In hora cui intram? E doar o hora cu incantatii si descantece, hora de razboinici si de Iele, de dans vindecator si vartej halucinant. Ne vedem, deodata, eroi ai propriului basm. Nu suntem modesti, iar masca ne maguleste.

Ne simtim puternici in armura noastra stralucitoare, de cavaleri pe cai albi. Dar ne oprim pe drum, obositi, domnite adormite asteptand saruturi care sa ne trezeasca.

Uneori cavalerii ne saruta pe frunte, alteori pe gura. Dar toate saruturile ne trezesc intr-un fel; toate ne deschid ochii.

Unele saruturi se deghizeaza uneori in cuvinte.