Tag Archive | intrebari

Fix it up

Ce așteptăm să ni se întâmple? Ne târâm amorfi de la o stradă la alta, de dimineață până dimineață sau alergăm cu sufletul la gură către ceva? Putem să luăm o hârtie și să scriem rețete-minune. Să ne facem stocuri de plante medicinale, filme lacrimogene, fructe de sezon, vreo câteva cărți bune, o cutie de medicamente, facturi de plătit (desigur, cu ideea ca suntem mari și responsabili), niște haine abia scoase din vitrină, selfie-uri, statusuri reactualizate și mai ales oameni. Poate că oamenii se îngrămădesc pe ce-a mai ramas din hârtie și strigă de acolo diverse. În mare sunt unici.

Sunt oameni de martie, mai adulți, mai fericiți… și sunt alții care rămân din lunile mai vechi. Încă au termenul de garanție intact. Mici filosofii personale, glume la care râzi doar dacă faci parte din grup și grupuri din care faci parte doar daca știi parola secretă. O mandala din oameni. Una care nu are nevoie de ochi să o privească mișcându-se în sine însăși.

Cât ne atrage centrul și cât curaj avem să ne apropiem de margine? Aici nu e labirintul lui Dedal. Și nici măcar libertatea de a spune ce vrem nu o să ne facă mai buni. De fapt nici nu vrem asta… vrem doar să spunem și să ne oprim. Și când ajungi la capăt îți rămâne doar să mergi mai departe.

Căt de mult îi suportăm pe ceilalți? Și până unde?

Fum

Câteodată ne autosabotăm. Din ce colț adânc de vintre ne pândim? Lăsăm inima deoparte, să mai respire, să mai calmeze sângele nebun și închidem ochii șarpelui din pântec. Ne uităm pe noi, căutându-ne în alții. Lăsăm porțile lipite de ziduri, pierdem cheile și călărim balauri nocturni prin ceață. Suntem invizibili.

Te întrebi cât de mult ne asemănăm? Îți răspunzi că aproape deloc. Tu ești unic. Și atunci ce cauți aici? Confirmări? Răspunsuri? Măguliri? Da… poate măguliri.

Ne găsim fără să ne căutăm. Mă întreb cât spațiu poate să ne depărteze și câte cuvinte să ne apropie. Cât doare dorul?! Zâmbim în castelele noastre de sticlă. Acolo nu ne atinge nimic. Ne așezăm coroana pe-o parte și de ce n-am face-o?! În final, adevărul e cel mai dureros și cel mai singur. Amăgirile își lipesc nasurile de geam strâmbându-se la noi. Și râdem, încrezători în deciziile noastre.

Să râdem, deci, să facem zgomot, să aprindem o țigară mai verde și să spunem: fuck, I’m numb!

Despre tine

Nu știu dacă iti plac clepsidrele. Ele sunt doar un moft dulceag într-un prezent al ceasului digital. Și totuși cred că îți plac. Nisipul hipnotic ți se potrivește. Curge spre nicăieri odată cu toate întrebările și tăcerile tale. Nu le țipi nimănui, nu le arăți sau poate doar te joci cu imagini colorate, amenințări și ironii. Cine ești? Cât de mult îți pasă și cat de departe te îngroapă nisipul din clepsidră? E un joc de contraspioni. Ești cine arăți că ești sugerând că ești altcineva. Cât noroc ai și câtă luptă? Câtă întâmplare și câtă premeditare? Câte decizii, cât aleatoriu? Cât poți sângera și câte răni? Cât adevăr și câtă minciună?

Poate îți plac oamenii…pionii tăi în șahul tău… Ei sunt doar un moft în calea ta spre un ”mâine”. Și totuși cred că nu îi sacrifici pe toți pentru a-ți apăra regele. Oamenii ăștia ți se potrivesc, chiar dacă-ți jertfești regina. Ei curg odată cu tine în toate direcțiile. Cine ești? Cât zâmbet și câte lacrimi? Câtă copilărie și câtă responsabilitate? Câtă umbră, câtă lumină? Câte cântece cu mesaj, câte șotii ascunzi în spatele ochilor?

Despre tine nu știu prea multe, dar nici tu nu știi tot. Și cât din tine cunosc nu contează.

Cât de mult? Cât de puțin?

Cri, cri, cri, toamna, gri…

Pauza de o luna, justificata, a fost in van. Dupa atatia ani am inteles ca nu pricep cliseele in ce priveste esecul. La mine nu merge: „important e ca ai incercat!” si altele de astea. Oricum, prea mult efort, intr-un septembrie pretentios, singur si sufocant. De cate ori nu-mi place un lucru imi spun ca sunt singura care poate sa decida pentru ea, ca sunt libera sa aleg. Si totusi ma opresc undeva pe drum. Secvente de emisiuni TV imi soptesc lucruri crude. M-am saturat de inceputuri si de amanari. Cel mai dureros e ca nimeni nu-mi poate da un raspuns pe care sa nu-l stiu deja.

Ar trebui sa reiau drumurile la care am renuntat, sa ies sa iau aer si sa sun diversi oameni. Cheful de o baie in mare inca nu s-a stins. Incep sezoanele de seriale dragi, dosarele asteapta sa fie umplute cu hartii, copiii privesc direct in suflet, mi-am intors o panza cu fata la perete si mi-o tot imaginez umpluta de culoare, am pus pauza la gatit mult si dulce, cumpar cadouri cu doua luni inainte de termen, invat sa cresc un peste albastru pe nume Blop-Blop si ma cert cu pisica. Ce-mi doresc? Un aparat foto bun, un laptop nou, un telefon ok, timp de citit carti, bere nefiltrata, suc de portocale, un film la cinema, un proiect care sa ma pasioneze.

Am nevoie de prieteni.