Tag Archive | literatura

…fara sfarsit

Stiu, cartile nu mai sunt la moda. Poate e desuet sa spui „cartea mea preferata”. Poate ca expresia asta e un fel de parola tainica pentru a te identifica unui club secret de ochelaristi ciudati, fraieri si absolut uncool. E un fel de „tiger tiger” intors. Dar si daca o afirmi, asta nu te face membru deplin al grupului asta perimat. In final si tu doresti sa te simti apreciat, sa simti ca apartii…

Mie-mi place „Poveste fara sfarsit”. Simplu. Cu titlu, cu desene, cu personaje, cu rau si bun… cu tot si toate. Copilarie, tristete, vis, joc, magie si limbaj….premiu Nobel. Dar nu, nu despre asta scriu acum. Ci despre faptul ca am uitat, ca si Bastian, de mine. Am uitat sa te privesc asa cum esti.

Bastian e copilul din mine. El nu e nici erou, nici model. Nu e inteligent, nu e puternic, nu e sportiv, nu e sufletul petrecerii, nu e retras si misterios. Nu e nimic din ce-ar fi un personaj de carte. El e un om care s-a ratacit in mintea geniala a scriitorului si a iesit de acolo in fiecare din noi, in fiecare dintre cei care l-au inteles. Bastian isi doreste, e rau, egoist si intunecat, e macinat de nimicuri. Bastian viseaza, sufera si ofera. Lupta, spera si daruieste. Nimic din ce este omenesc nu-i  e strain.

Uneori trebuie sa fim doar un Bastian si atat. Uneori nu trebuie sa cerem altora sa fie mai mult. Stiu, sunt tot ceea ce m-a atins, tot ce am intalnit si la ce am reactionat. Dar poate nu pot fi mai mult sau nu vreau. Ca sa schimbi lumea trebuie sa incepi cu tine. Dar daca nu vrei sa schimbi lumea?! Daca e de ajuns sa fii ceea ce esti?!

Si daca nu reusesti?! Nu intelegi?! Nu vrei?!… cu ce te face asta mai putin om, mai putin special?! Chiar nu conteaza. Nu conteaza nici macar atunci cand spui: nu sunt fericit. Poate nici nu vrei (si acum va ganditi: cum sa nu vrei? ) si nici macar asta nu conteaza. Si asta doar pentru ca nu e nevoie de mai mult.

Intelegi?

Anunțuri

Repetitie cu final intarziat

O nenorocire nu vine niciodata singura. Ea vine in grup, cu zambet acid si schimonosit si tu te uiti ca mata-n calendar si te gandesti cat mai poti duce? Si unde.

Numa’ ca ieri a fost exact invers. Am ajuns din nou in Mojo. Nu stiu cum, dar exact locu’ in care trebuia sa se tina o seara literara galateana, in tot Bucurestiul ala aglomerat, din toate puburile si cluburile iesite ca ciupercile dupa ploaie in Centrul Vechi, era tot Mojo!

Asa ca ne-am urcat cu purcel si cu catel intr-un microbuz si am ajuns mai devreme cu vreo ora de intamplarea stabilita. am stat la coada sa mananc inghetata, dar cand am ajuns si eu, nu mai vindeau. Asa ca mai tarziu mi-am luat o limonada cu menta proaspata. Si tot ratacindu-ma pe aleile alea cu piatra cubica mi-am revazut si o prietena veche si draga cu care daca ar fi fost sa stabilesc o vedere sigur nu reuseam sa ma gasesc. Dupa topaiala de bucurie… de rigoare… n-am mai coborat la subsol, sa aud Mojo band, ci am urcat la mansarda sau ascult alte „bande” si alte benzi deja cunoscute. Au improvizat si ne-au incantat la chitara Stefan Tivodar, Florin Chiriac, Comanel care nu era Jenica si Jenica, desigur, care nu era Comanel!

Am ras si am ascultat poezie (care mai tare, care mai usoara, care mai grasa si asudata, care mai scheletica si batuta de vant), am schimbat mesele (ca sa cant la clapele unui pian desenate rotund sau sa bat darabana sau sa aud care carte e cea mai cea!). Am dat chiar un autograf pe o carte in care nu aparusem. I-am zis ca eu nu am niciun text acolo, da’ nu’s de ce omu’ sau oama… cred ca oama era… a insistat, asa ca m-am semnat si eu acolo!

Cu unii oameni care-ti sunt acasa, langa tine, poate la distanta de 10 minute, nu apuci sa te vezi decat in momente din astea. Unde? Acolo, la multe strazi si orase departare de orasul vostru, la 1000 de baruri distanta, intr-o mansarda de club cu vino-n coa’. Si chiar daca unii au venit pentru poezie, iar altii pentru muzica, important este ca am ascultat impreuna, am carcotit impreuna si am simtit impreuna.

Despre poezie nu vreau sa zic prea multe. Voi lasa cronicarii oficiali (am vazut ca s-a filmat…habar nu am unde se va da filmul… si stiu ca a venit si o doamna de la Radio Romania Cultural. Apoi oricum sunt destui cronicari de cenacluri care sa fie mai seriosi decat mine pe subiectul asta!) sa analizeze si sa despice firul poeziei. Eu raman doar la citit deocamdata. Stiu doar ca poezia isi are locul acolo unde o simte fiecare. Unii au simtit-o in corzile metalice, altii intr-un microfon, altii la o masa intr-un colt intunecat, iar altii doar intr-o carte, dintr-o camera linistita si nu in vacarmul unui pub. Dar nimeni nu-ti poate spune unde si ce si cand sa traiesti. Chiar am vazut alaturi de noi o batranica de-o seama cu mamaia si ma intrebam cat de adanca este prapastia dintre batrana obosita venita de la camp care-si mananca bucata de mamaliga alaturi de cainii si pisicile ei si batrana obosita venita dintr-un club modern, dupa o seara de muzica si literatura.

Poate ca amandoua isi traiesc poezia lor, personala, cu chinurile si satisfactiile ei, cu apusurile ei de soare si cu ridurile ei marcate de furtuni mai concrete sau mai ideale.