Tag Archive | masca

Ce-a mai ramas

Mă caut într-o lume în care mă regăsesc din ce în ce mai rar. Și ca oricare alt nebun naiv încerc să o schimb. Mă uit pe mine, cea din urmă cu 15 ani. Cine-oi fi fost?! Ne întristează când descoperim că alții nu caută, nu se chinuie, nu visează înalt. Ne uimește lipsa de orizont a unora și desconsiderăm limitele strâmte ale altora. De parcă insuficiența lor ne sufocă și ne jignește. Sau ne-o fi milă?!

Fur zile scurte, de libertate, de liniște, de vanitate, de râs dezinhibat, mâncare libaneză și timp scurs pasiv. Mă fură seri pestrițe, cu desene animate, imprimantă rulând haotic, mesaje trimise scurt, cană de lapte, firmituri și vase nespălate, hârtii de finalizat, ațipit pe canapea.

Suntem niște furnici în mușuroaie care, deocamdată, au scăpat de tipul ăla care vărsa aluminium încins pentru a scoate minunea din natură. Hmmm, a dezbracat natura, a lasat-o goală si crudă, ca să-i șuteasca frumusețea. Mișunăm agitați sau nenorociți în labirint, fără să ne pese de soare, de lună, de frunze, de trenuri plecând, de tancuri în coloane, de zâmbete de soldați.

Îmi surâd măști din spatele chipurilor, îmi zâmbesc inimi din spatele măștilor. Mă așteaptă tăceri ascunse de vorbe și drumuri de fier ascunse de maci.

Eu nu-mi amintesc sa fi renuntat vreodata la obsesii…

 

Anunțuri

„Take this kiss upon the brow!”

Image    Mi-e teama de unele cuvinte, mie cea care se lauda ca nu are fobii. Mi-e teama de nimicuri mai mult decat de lucruri grave. Am asteptari de oameni, dar nu am asteptari de la ei. Azi sunt semi-fericita. Ai fost vreodata asa?

Din toata zapada cazuta intr-un ianuare primavaratic am putea face un enorm om de zapada. Ne-am pune manusile si caciulile deoparte, morman, iar de sub ele ar iesi chipuri de copii, copiii din noi. Am alerga, am transpira, am aduna cu palmele, cu pumnii, cu picioarele, bucati de zapada moale si am lipi peste globul gigant al omului nostru. Ne-am construi pe noi acolo, grasi, diformi si caraghiosi. Am sti sa radem, sa ne auto-ironizam cu-n morcov in loc de nas si sa ne incheiem haina alba ce ascunde doar raceala, cu nasturi negri, de pamant. Ne inchidem falsa puritate cu noroi.

Ne-am lua de maini si am face o hora in jurul zeului efemer.

Pe cine alegi sa tii de mana in hora asta? In hora cui intram? E doar o hora cu incantatii si descantece, hora de razboinici si de Iele, de dans vindecator si vartej halucinant. Ne vedem, deodata, eroi ai propriului basm. Nu suntem modesti, iar masca ne maguleste.

Ne simtim puternici in armura noastra stralucitoare, de cavaleri pe cai albi. Dar ne oprim pe drum, obositi, domnite adormite asteptand saruturi care sa ne trezeasca.

Uneori cavalerii ne saruta pe frunte, alteori pe gura. Dar toate saruturile ne trezesc intr-un fel; toate ne deschid ochii.

Unele saruturi se deghizeaza uneori in cuvinte.