Tag Archive | munte

Talk dirty

Doua zile de relaxare, de ras adevarat, de clipa respirata cu toata fiinta. M-am recitit ca pe o carte necunoscuta, intrebator, mirat, rece. Un fel de sanatoriu pseudo-real, cu prapastii la margine si orizont nesfarsit. Ma regasesc aici  si ma resimt in vorbele lui Dorian, ” Constiinta si lasitatea sunt foarte asemanatoare. Constiinta-i numele comercial al firmei.”

Bradul impodobit cu glasuri si piatra cubica din centrul Brasovului,  genunchiul tau gol si fuga dupa manusi, cafeaua cu whisky, baiatul care ducea o fata in brate, serpentine in noapte, poarta centrului de tratament nevroze, zapada si obraji rosii, ciori  in ceata, sensuri unice. Sting in difuzoare si cuvintele tale adanci.

  Alegeri controversate, rasul tau la miezul noptii, nunta esuata si povestea Penei Corcodusa.

Ne intoarcem pentru un timp asa cum ne intoarcem in viata si in decizii. Suntem aici, in ceata, cap de coloana si aici, pe soare, cu o paine grea in mana.

Uneori nu e ilegal sa intorci pe linia continua.

Senzații

 

Vacanță complicată. Trăiesc o avanpremieră a toamnei ce vine. Jumătate de lună a trecut în viteză pe langa mine, coborând la 208 metri sub pământ și urcând pe la pietre verzi, fântâni reci si boscheți cu mure și cătină.

De ce ne complacem în literatură slabă, artă mediocră și aprecieri false? De ce disprețuim oamenii care spun adevăruri crude și ne simțim jigniți? De ce premiem texte tâmpite și susținem autori care creează după scheme predate în școli la fel de proaste ca ei? Unde e răutate și unde doar realitate afirmată franc?

Sunt două feluri de bătrâni: bătrâni batrâni și bătrâni tineri. Sunt oameni care nu uită să fie fericiți. Sunt oameni care știu și vor să râdă, să cânte și să nu le fie teamă.

Oameni care au puterea să aleagă pentru ei și care își țin dramele ascunse. Libertatea lor e dureroasă. Sunt singuri, înconjurați de prieteni.

Războaiele dinainte rezolvate sunt inutile.

M-am născut sub o stea norocoasă. Săgetătorul din mine râde înfundat și calm. Munții de vara asta au fost moi și sărați. Marea, încă prea uscată. Mai sunt zile, mai este vreme.

Clip de vara

Sunt epuizata, desi sunt in concediu de aproape doi ani. M-am obisnuit intr-atat cu marea, incat am uitat ce inseamna sa  te antrenezi pentru munte. Vreau apa sarata si liniste. Mi s-a dat mai mult decat am cerut. Mult mai mult. Si mare si munte si timp. Uneori am prea mult noroc. As da si altora, de as putea. Mi-e atat de somn ca nu pot formula prea multe cuvinte odata. Pe hol asteapta doua rucsacuri. O punga de jucarii si un sul de hartie igienica. Mi-e mila de brazii care ard la televizor si de oamenii care se transforma in sardine la Mamaia. Nu-i inteleg.

Zilele care vin imi aduc teme de studiat, inspiratie si aer. Antonia are accente ciudate: mooooooommmy! go-noooiiii! Ma tot indemn sa scriu cuiva pentru niste poze si sa incarc pe facebook niste cani colorate de mine. Frumoase-foc! Starea de lehamite nu face bine nicicui. Empatizez prea tare.

Maine, pe vremea asta, o sa am picioarele sarate si inca o „prima data in viata”.

 

 

1 mai altfel… la Cetatuia

Din nou prin Muntii Dobrogei. Pornisem sa facem un traseu dobrogean si voiam sa plecam din Greci. Numa’ ca nu-i cum se pregateste, ci-i cum se nimereste. Asa ca agatandu-ne de niste prieteni pe drum, am plecat spre Luncavita. Dar ne-am oprit mai departe… vreo 9 km mai departe. Aperitivul a fost o escalada scurta pe un perete prea fain! Fara coarda… doar cu mainile goale si zambet pe buze. Apoi am intrat in Cetatuia unde oamenii s-au oprit langa un asa-zis lac, iar eu cu Radu am zis ca vrem sa facem un dus-intors pana-n Greci. N-am ajuns nici la a doua spusa… adica am plecat iar pe alt traseu (unu cu o banda rosie, care se termina undeva in mijlocul padurii, ultimul copac fiind marcat doar pe sfert… se dusese vopseaua pe Apa Sambetei) si ne-am cam ratacit. Dar noroc de asta, ca am vazut o mie de minuni:

Cu testoasa ne-am intalnit si la dus si la intors… iute-foc testoasa asta! Iar in poina cu flori galbene mi-am amintit de basmul ala in care Fat-Frumos intra intr-o gradina fermecata si nu trebuia sa adoarma… ciudat e ca nu mirosea frumos sau urat, ci ametitor. Iar cand am ajuns pe o culme deschisa si am vazut ca suntem inconjurati de munti am preferat sa ne intoarcem.

Verde, mult verde si racoare. Mai ca nu-mi vine sa spun prea multe dintr-o egoista dorinta de-a nu atrage prea multi turisti in zona. De-a pastra doar pentru mine minunile acestor munti pe care majoritatea ii vad ca pe niste dealuri amarate.

Si-apoi din nou acasa, din nou cu planuri incepute si lasate in paragina ca niste garduri vechi de lemn pe care se scorojeste vopseaua. Dar nu de caldura. Ca eu, cum spuneam si alte dati, ma simt ca acasa la 40 de grade. Poate ca frigul iernii in care m-am nascut sau poate ca extremele sunt vinovate. Sau poate ideea asta a mea de a incerca sa inteleg si sa-mi asum orice lucru legat de natura. Revelatii: cand incerci sa nu te mai opui si accepti hachitele naturii s-ar putea sa-ti placa!

Oricum, zilele astea sunt prea frumoase si prea calde pentru subiecte dure sau serioase, sunt prea aglomerate pentru politica si prea obosite pentru vise de vacante scumpe.

Ramane sa gasesc o zi cand voi pleca din Greci… da, tot pe traseu!