Tag Archive | noi

Counting and more

Ni se usucă pământul sub pași. Uneori călcăm pe nisip rece. Toate apele se ascund uneori în izvoare, toate ploile se retrag în nori, toate valurile își pierd coamele. Pietrele crapă, mâinile nu au ce mângâia. Călcăm în deșert roșu, în praf, în iarba galbenă. Ne sufocăm de aer. Pas cu pas, în urma noastră, rămânem tot noi.

Ne întindem pe spate, cu ochii spre cer, spre soare, pe un pământ arid. Unde suntem? Știm cum am ajuns aici, dar unde suntem? Rostogolim pietre către nicăieri. Căutam apele fugite. Ne ridicăm întâi cu genunchii la piept, apoi direct în picioare. Plecăm, dar acolo, în urma noastră, rămânem tot noi.

Simțim în tălpi un nisip colțuros, rece. Dacă alergăm, tălpile noastre îl uită. Urme roșii. Ne cățărăm să smulgem ploaia norilor, săpăm, sa prindem firele izvoarelor, ne zbatem să forțăm coama valurilor. Ne oprim să respirăm apă. Acolo, spre nori, în adâncul pământului, înconjurați de ape, rămânem tot noi.

Pe moment, simțim în nări viața. Uităm de pământ si apă și morminte. Ne uităm pe noi în fiecare din ele. Ceva a rămas acolo, ceva respiră încă aici.

Prea răniți să ne îngropăm încă, prea întregi să renunțăm…

Despre tine

Nu știu dacă iti plac clepsidrele. Ele sunt doar un moft dulceag într-un prezent al ceasului digital. Și totuși cred că îți plac. Nisipul hipnotic ți se potrivește. Curge spre nicăieri odată cu toate întrebările și tăcerile tale. Nu le țipi nimănui, nu le arăți sau poate doar te joci cu imagini colorate, amenințări și ironii. Cine ești? Cât de mult îți pasă și cat de departe te îngroapă nisipul din clepsidră? E un joc de contraspioni. Ești cine arăți că ești sugerând că ești altcineva. Cât noroc ai și câtă luptă? Câtă întâmplare și câtă premeditare? Câte decizii, cât aleatoriu? Cât poți sângera și câte răni? Cât adevăr și câtă minciună?

Poate îți plac oamenii…pionii tăi în șahul tău… Ei sunt doar un moft în calea ta spre un ”mâine”. Și totuși cred că nu îi sacrifici pe toți pentru a-ți apăra regele. Oamenii ăștia ți se potrivesc, chiar dacă-ți jertfești regina. Ei curg odată cu tine în toate direcțiile. Cine ești? Cât zâmbet și câte lacrimi? Câtă copilărie și câtă responsabilitate? Câtă umbră, câtă lumină? Câte cântece cu mesaj, câte șotii ascunzi în spatele ochilor?

Despre tine nu știu prea multe, dar nici tu nu știi tot. Și cât din tine cunosc nu contează.

Cât de mult? Cât de puțin?