Tag Archive | sarbatori

Un alt fel de Black Fridey

Sa incepem de luni, sa ne mearga bine! Maine se deschide luna cumparaturilor si la Galati.  Ca de obicei, de multi ani incoace,  de Sf. Andrei, acest Halloween al romanilor, incepe forfota in musuroiul economic traditional. Se asaza tarabele, se incing gratarele si se da sunetul mai tare din boxe. Vin indieni direct din Bolivia (sau poate chiar din vreun pub cu nume asemanator de prin Bucuresti) care isi imbraca penele si snururile din piele si incep sa sufle exotic in fluierele lor neaose. Ce-i drept muzica suna bine… a ringtone… sau poate a budda bar. Sa nu fiu carcotasa, totusi. Gusturile nu se discuta… dar se educa. In fine. Se lasa seara, dar nimeni nu observa asta pentru ca totul sclipeste si licureste: veioze ornamentale, baghete magice, masti macabre, gablonturi cu pretentii de argint, jarul de sub carnatii fierbinti, paietele cantacioase de pe scene. Totusi nu e an sa nu descoperim si frumuseti utile sau doar artistice pe la mesterii veniti de prin colturile tarii. Oricat de pretentios sa fii, si tot se gaseste ceva de cumparat. Ca-i o bucata de sunca taraneasca, un ou de paste traditional (nu-i nicio ironie?!), ceva hand-made, un set de castroane de lut, o caciula de lana sau un tablou pictat cu pasiune, orice poate fi valoros pentru cumparatorul individual.

Si dupa ce tot galatiul face o tura de oras, ne pregatim sufleteste buzunarele pentru ce va sa vina: 1 Decembrie, Mos Nicolae, eventuale aniversari, Mos Craciun si cireasa de pe tort, Revelionul.

Interesant este ca tot de ceva ani incoace, incepand de la Craciun se merge cu plugusorul reloaded. Sincer, nu am mai auzit din copilarie colindatori care dupa ce iti suna la usa sa cante cu adevarat colinde (nu unul si pana si ala mai mult recitat), iar de revelion sa aud un plugusor real… fara parodii, fara pamflete, fara ironii supra-licitate. Dar poate sunt eu prea exigenta si nu vreau sa pricep ca urbanizarea are consecinta ei in cultura… ca si legendele urbane au farmecul lor, ca si parodiile urbane descretesc fruntile, ca si folclorul urban are valoarea lui sacralizanta.

In final fiecare se distreaza asa cum simte: unii mancand din ochi o masa plina ca o piramida din carne si dulciuri, altii lenevind pe un fotoliu cu un ceai fierbinte si un prieten alaturi, unii dansand frenetic in cluburile pline ochi, altii vizitandu-si bunicii si urandu-le sanatate in asteptarea merelor brumate, unii cautand promotii pentru cadouri scumpe, iar altii lucrand cate o luna la ce vor darui in ajun.

La mine se mananca in ajun cuchea si ozvar, sarmale de post si tot felul de alte bunatati.

Si sa nu uit… ca tot vine decembrie, sigurm ma va apuca din nou cheful de pictat.

Particip la concursul “Sarbatori in oale noi”

Anunțuri

Raspunsuri cu R de la refuz

     Tot ce tine de starile mele implica la un moment dat un refuz. E mare lucru sa ai puterea sa spui nu. Problema e ca uneori o striga subconstientul. Care este limita? Pana unde tine de sinceritate si unde incepe refuzul de a fi sincer cu tine insuti? Este un fel de travaliu moale in care nimeni nu se simte vinovat.
    De ce nu-mi plac sarbatorile de imprumut? De ce nu scriu cu diacritice? De ce nu sunt constanta? De ce m-am oprit din scris? Pentru ca refuz.
    Refuz sa traiesc lucruri lipsite de substanta pentru mine… pot sa admir, pot sa apreciez, pot sa inteleg. Dar nu pot sa-mi asum o credinta in care nu am radacini, in care amintirile copilariei sunt inexistente si mai ales peste care s-a suprapus un lup economic prea rapace.
    Refuz sa ma incadrez cu totul in reguli. Am nevoie de o exceptie, de exceptia aia care confirma regula.
    Refuz sa ma plictisesc. Poate ca un amestec de masochism si vanatoare de emotii ma fac sa schimb mereu stari, prieteni, distractii, locuri, relaxari, solutii, promisiuni.
   Refuz sa ma complac intr-o literatura de sertar. Ori totul, ori nimic. E un gir pe care mi-l acord eu insami si pe care trebuie sa-l respect. Cum spuneam, si tacerea e un raspuns.
 Poate ca maine voi scrie despre bucurie.