Tag Archive | scoala

Un serafim in cerneala, pentru tine

Image

Ii mai stii pe copiii aia din scoala generala care desenau in timp ce profesorii vorbeau la ora? Care mereu primeau admonestari de genul: „Ionele, ce faci? de ce nu esti atent? ce tot mazgalesti pe caiet?” Copiii aia care „murdareau” tot ce prindeau: fie caiete, fie manuale, fie propriile banci?! Eu eram unul dintre ei. In liceu, colega-mea ajunsese la cutite cu mine si cum vedea ca nu are sorti de izbanda (de fapt era o remiza tensionata), trasese o linie pe mijlocul bancii si decretase o jumatate de suprafata (a ei, desigur), teren interzis! Cealalta jumatate devenise numai buna de innegrit tot ce o atingea: carti, caiete, mansete de camasa sau maneci de sacou (oricum sacoul nu se prea punea ca era negru…in dungi). Spatiul ala magic prindea in el tot felul de nimicuri: de la flori si fluturi, la cruci si capete de morti, la corpuri goale sau inimioare sagetate, la masini si abstractizari tribale.

Toate caitele mele deveneau instantaneu caiete cu dubla utilitate: obiect de studiu din orar si pagina alba buna de umplut cu un desen. Si asta in ore…inclusiv in orele de limba romana.

Si nu mi-am revenit! Ba chiar s-a agravat nebunia. Si nu, nu eram neatenta in timp ce voi, domnilor profesori care mi-ati trecut prin viata de copil si adolescent, vorbeati despre toate minunile lumii, ci chiar eram mai receptiva decat as fi fost daca v-as fi privit in ochi si gandul mi-ar fi zburat la cine stie ce baiat inalt cu ochii albastri.

Desi pare banal, asta e ce sunt eu, asta e ce sunt multi dintre cei care ma citesc. Nu doar niste oameni inchisi in propria lume limitata de ziduri trasate cu un pix pe o hartie, cu degete manjite de carbune… Sunt omul care deseneaza in toate cursurile de la facultate, care atunci cand nu deseneaza provoaca intrebarea: ce ai? esti bine?…Sunt omul care si-a permis sa-l deseneze pe profesorul care o examina…in liceu, la ora de educatie plastica, si din nou, dupa aproape 15 ani, pe alt profesor, chiar in timpul unui colocviu, la doctorat…si i-a  mai aratat apoi si hartia.

Si nici macar nu pretind ca stiu sa o fac bine. Pentru mine e doar o terapie. Un fel de a intelege lumea si de a mi-o asuma. E usa mea intredeschisa, pe care nu am intrat niciodata, dar in pragul careia raman mereu. E felul meu de a fi atenta la tine si de a te intelege. O fi si asta vreo forma de autism!

Lumea e asa cum si-o deseneaza fiecare cu ochii mintii, asa cum si-o picteaza fiecare cu inima…”si ca dansa suntem noi”.

Eu sunt asta:

Image

Anunțuri

Cafeaua unei bautoare de ceai

Inca de dimineata m-a pornit o stare de joc. Nu stiu cum, dar pe Pro Tv, tocmai a fost Alice in Tara Minunilor, o ecranizare 1985. Simpatic, dar nu prea convingator. Totusi micuta Natalie Gregory a jucat superb. Cum au fost o mie de reclame, numai bine am apucat sa-mi fac o cafea pe care am „ornat-o” cu zahar, lapte rece si cu spuma de lapte, de arata exact ca la cafenea. Numai bine sa-mi exagerez senzatiile de final de concediu! Numar zilele pana incep scoala, imi imaginez ce voi spune pe la diferite lectii, ce voi scrie prin planificari apoi ma contrazic si imi spun ca mai bine adaug aia si ailalta si sa nu uit de aia… si sa xerocopiez o pagina cu un citat si niste povestiri din Decameronul…vreo 25-30…si nu mai stiu…ca solilocviul meu e nesfarsit! Si pe deasupra am citit si „Cismigiu & Comp.” ca sa pun mot emotiilor! Iar acum m-am reapucat de „Corigent la limba romana”, de Minulescu. Daca-i bal, bal sa fie! Mai lipseste „Elevul Dima dintr-a VII-a”, ca de „Romanul adolescentului miop” chiar n-am chef.

Mi-e dor de asta si de asta.

    … si ma uit la lume precum Alice, in Tara Oglinzilor.