Tag Archive | subiectiv

Aici sunt eu

Azi dimineață ascultam semi-adormită un interviu cu Oliver Sacks, un bătrânel simpatic, vorbind despre halucinații. Sunt rea si ignorantă cu scop precis. Stiu, bătrânelul e doar unul dintre cei mai renumiți neurologi din lume, dar mie, serios, mi-e tare drag, că, înainte de a fi Profesor Doctor X-ulescu, el e omul pe care l-ai vrea ca bunic! Deci….divaghez si ma lungesc inutil – am dormit vreo doua ore si am baut prea multa cofeina– zâmbeam pe sub mustăți când povestea despre halucinațiile lui și ale altora și mă gândeam că într-un caz extrem de ăsta, nici măcar nu poți distinge cu adevarat ce e real și ce nu. Mai precis, nu poți sa suprapui realitatea ta peste a celorlalți ca să confirmi că trăiești cam în aceeași realitate. Da. știu, îi intrebi daca ei vad ce vezi și tu. Dar daca ei sunt doar o halucinație care îți răspunde anapoda….o halucinație egoistă, care nu vede alte halucinații. Ok, o iau pe aratură, dar macar e comic. Sau cel puțin, în contextul prezent așa este.

Mi s-a răcit ceaiul și mă gândesc la zăpada de acasă. Că nu sunt acasă și nici nu vreau zăpadă. Am mai zis ca nu-mi place? Mă uit la stradă și vânez nori înțepeniți. Sunt aici și deja mi-e dor de aici. Peste vreo 10 zile voi reveni. E un fel de mare la care am nevoie sa mă întorc în mod constant. Până la urmă nu contează unde este aici, căci toți avem un aici la care ne întoarcem cu inima la gât. Cu bagaje grele, cu înjurături, cu dormit pe drum, cu uitat la ceas, cu bilet de înapoi, cu lista virtuală de cumpărături sau măcar de privit, cu bani care se topesc de parcă ai avea o gaură imensă în portofel, cu oameni străini (nu că i-ai cunoaste pe cei de acasă, dar ai observat?! mereu ”aici” sunt alți oameni) sau, din contra, cu oamenii pe care nu-i cunosti, dar îi cauți de parcă ar fi din colecția personală, cu senzația ciudată de libertate peste altă libertate deja avută.

Ne lipsește doar ce nu putem poseda măcar în posibilitate. Împărtășind, ne vrem egoiști și singuri, tăinuind, ne vrem de mână cu celălalt. Nothing really matters.

Anunțuri

Return to

Revin intr-un octombrie interesant. Planuri implinite cu un zambet mare. Se vede ca septembrie a fost totusi o luna castigata. Sufocant, cum spuneam, dar cu un final surpriza. Raspunsurile banuite si vanate au venit mai tarziu, dar cu mai multa satisfactie. Am inca o lista deschisa si nu astept Craciunul. Nu trebuie sa fie 31 decembrie pentru a te uita in urma. Nu trebuie sa fie 1 ianuarie pentru a hotari ce-ti trebuie. Vineri imi venea sa rad singura si sa mangai niste ziduri. Pe oamenii invidiosi ii invingi cu reusite, pe cei falsi, cu neutralitate, pe ignoranti…nu stiu, poate cu pasiune. Prevad niste volume grele, dar frumoase, carti in franceza si engleza, o lupta cu mine insami si norvegiana. Ma-mpart intre seriale noi, muzica, dorinte de pictat, vise de studenta in sesiune, literatura de bacalaureat, desene animate, cultura veche si plictisitoare si previziuni jucause. Mai am jumatate de cutie de bomboane de ciocolata si as imparti-o, dar nu stiu cine vrea. Ma urnesc incet, dar sigur si-mi propun sa fac o baie cu sare parfumata.

Ciudat, zilele astea imi place frigul care s-a lasat. Ma intreb cine poate vedea dincolo de mine…

 

 

Din coltul canapelei

 

 

Stare de convalescenta. De asta data, reala. Suprapusa peste o letargie ciudata ( vremea n-ar confirma-o) si o asteptare chinuitoare.

Sunt mai atenta la sunete, la gusturi, la mirosuri. Zilele astea am retrait senzatia data de inghetata Polar de vanilie… tin minte ca m-a fascinat prima data pe la 7 ani, una cumparata in Brasov.

Vara asta se anunta dura. Planuri mari, imense! O furtuna de emotii, ca tot e cald si se poarta. Cateva zile pe malul marii sunt un must do, iar cateva ore cu nasul in carte, o promisiune. Intre timp ma plimb pe Pamant cu Google Earth si descopar minunile pe care le voi vedea cu siguranta o data, in viata. Imi trebuiesc lucruri mici si visez la stanci si fiorduri.

Intre timp iau un pumn de pastile si aman sesiuni de alergat.

Vin vremuri interesante.