Tag Archive | toamna

Ploaie de jos în sus

Ce urme rămân pe aleile ude? Pașii mei se pierd invizibili în ploaia măruntă. E o ploaie cu suflete, aglomerată și insipidă. Uite, afara plouă des și moale! Pentru ca înăuntru sunt averse, sunt ninsori și din când în când tornade.

Dar azi a fost soare în ceața din oraș, un soare venit de departe, un soare vechi suprapus peste alți sori mai tineri și mai stângaci. Ma încălzesc zâmbete curioase. Ne zâmbim? Ce ne oprește? Mă alină speranțe absurde și chinuri dulci. Ce gravitație ne împiedică înstrăinarea? Nimic din legile firii nu mai are logică dacă închidem ochii, ne oprim puțin din vârtejul asta numit viață și ne ascultăm sângele. Cum să-i explici unui copil de patru ani de ce se învârte Pământul?! O faci încet, logic, științific. Sau o faci dulce, ușor, ca o poveste. Dar ție? Cum să-ți explici?! Obosit de atâtea legi și axiome, închizi, din nou, ochii și înțelegi că se învârte pentru că iubești, pentru că ai ochii deschiși, fie ei fizici sau imaginari. Altfel Pământul adoarme, vârtejul ăsta își domolește spinul, iar toate astea nu mai au niciun rost.

E prea dulceag butoiul în care am alunecat mai sus. Poate că zilele astea am călcat în prea multe băltoace pe asfalt și acum îmi alunecă picioarele.

Mă scutur brusc și persiflant și trag cu ochiul la oameni dragi. Mă învârt între ignoranță și spirite, între platitudini de oameni mari și profunzimi lingvistice la 10 ani, între povești ce-ți ridică părul de pe mâini și priviri care adoră, între declarații șoptite și sensuri ascunse în cuvinte grele.

Sunt încă un zidar ce adună cărămizi în el.

N-am. Nu vreau

Nu cred ca am revenit. Poate ca voi insira iar un numar de texte vreo cateva saptamani si apoi o sa dispar in alte pasiuni ce ma inghit in etape vagi. Asa ca nu afirm ca am revenit, ci ca sunt aici. Am fost mereu aici si nu incerc sa ma intreb de ce.

E un noiembrie galben. Un noiembrie in care visez si rad mult. Cu frunze, cu revelatii, cu tristetile mele infinite. Si nu, nu sunt romantica, ba chiar zambesc sarcastic mortilor ce ma inconjoara. Desi tot eu ii iau de mana apoi si ii intreb uimita de ce au murit? Poate pentru ca indiferent cat de banal sau de sclipitor esti, in fiecare clipa, cineva, langa tine, moare.

Traim pasional si extrem. Suntem eroi ce-si varsa sangele pe cadavrul unei lumi in miscare. Dar am uitat sa nu ne pese (cand tocmai asta acuzam, ca nu ne pasa), sa dormim fara vise, sa pasim lent printr-un noiembrie cliseic… am uitat sa fim impacati.

E aproape iarna si pensulele mele sunt aproape ude. Lumea mea are tușe de stacojiu. Imagini uleioase ce nu aluneca nicaieri si se prafuiesc in depozit.

Am zis odata ca prietenii iti imprumuta aripile lor. Eu am strans deja vreo cateva perechi bune de la o vreme…

Ce fac? Ma plimb printre oameni ca printre frunzele de noiembrie. Tin in inima maini micute si in maini inimi ranite. Pictez, mananc ciocolata, deschid usi, o ador pe Carmen si caut piatra filozofala.

In final tot ce ramane sunt sunetele.

Cafeaua unei bautoare de ceai

Inca de dimineata m-a pornit o stare de joc. Nu stiu cum, dar pe Pro Tv, tocmai a fost Alice in Tara Minunilor, o ecranizare 1985. Simpatic, dar nu prea convingator. Totusi micuta Natalie Gregory a jucat superb. Cum au fost o mie de reclame, numai bine am apucat sa-mi fac o cafea pe care am „ornat-o” cu zahar, lapte rece si cu spuma de lapte, de arata exact ca la cafenea. Numai bine sa-mi exagerez senzatiile de final de concediu! Numar zilele pana incep scoala, imi imaginez ce voi spune pe la diferite lectii, ce voi scrie prin planificari apoi ma contrazic si imi spun ca mai bine adaug aia si ailalta si sa nu uit de aia… si sa xerocopiez o pagina cu un citat si niste povestiri din Decameronul…vreo 25-30…si nu mai stiu…ca solilocviul meu e nesfarsit! Si pe deasupra am citit si „Cismigiu & Comp.” ca sa pun mot emotiilor! Iar acum m-am reapucat de „Corigent la limba romana”, de Minulescu. Daca-i bal, bal sa fie! Mai lipseste „Elevul Dima dintr-a VII-a”, ca de „Romanul adolescentului miop” chiar n-am chef.

Mi-e dor de asta si de asta.

    … si ma uit la lume precum Alice, in Tara Oglinzilor.