Tag Archive | traditii

Abracadabra, prieteni!

IMG_20131029_185418

De cate ori ai traversat strada fara sa privesti in jur, fara sa realizezi ca o traversezi?! Si pe mijloc, in liniste, sa intelegi ca in cateva secunde puteai fi intins pe langa vreo bordura, iar viata sa-ti treaca prin fata ochilor nepasatoare. Si apoi sa zambesti ca esti in viata doar printr-un noroc absurd. Nu sunt cinica, sunt chiar hedonista… „suferinta tu, dureros de dulce„!

Vine o sarbatoare care nu-i a mea, despre care am scris an de an si pe care o iubesc pentru valoarea ei mitica, pentru frumusetea ei morbida, pentru simbolurile ei sacre, dar o urasc pentru ca mi se impune, pentru ca mi se traduce doar economic si superficial. Si oricat as lupta contra ei, ma contrazic propriile argumente. Cand eram copila traiam Rusaliile cu povesti despre Iele si oameni inecati in canalul de la marginea satului, despre draci care bantuie casele parasite (una chiar foarte aproape de curtea bunica-mii), despre strigoi de miezul-noptii si caini uriasi. Povesti spuse la poarta, pe banca sau pe cate o bucata de patura pusa direct pe iarba, povesti spuse razand si strangandu-ne unii in altii mai mult si mai tare, de frica, dar si de emotia atingerii trupului de copil care se doreste adolescent. Povesti spuse in fata unor focuri mari in care se arunca sare (artificiile noastre primitive!) si care manca hulpav din rotile de cauciuc vechi, foc peste care unii mai beti curajosi sareau, spre admiratia fetelor si dojanele batranilor. Traiam Caluianul, asa prost si semi-ritualic, asa cum il pricepeam si noi. Era cald de ni se uscau prunele in san si sleiau fantanile. Cautam sa facem in joaca oameni din lutul scos cu galeata ruginita direct din fundul fantanii, sicriu incapator si ii plangeam si le faceam pomana si radeam apoi aruncandu-i tot in fantanile de unde s-au nascut. Si nu traiam noi prea multe, ca aveam si TV si pretentii de proaspat democrati si pantofi in picioare (bine, papuci de guma, dar tot se cheama ca eram incaltati!), dar inca mai auzisem de SanToader si de parul tuns, de Paste cu oua rosii ciocnite in familie, nu pe la vreun club fancy, de faptul ca la Craciun se canta colinde, nu se spun plugusoare adresate si ca la Revelion plugusorul nu e ironic, ci chiar doritor de noroc. Dar nu auzisem de Dragobete, chiar daca e neaos!

Si acum venim cu pretentia ca tinerii astia nu vor decat club si alcool si droguri. Si ca nu stiu ei ce frumos traiam noi! Dar ei nu au nicio vina. Tot noi le permitem copiilor nostri sa aleaga si tot noi le aratam ce e frumos si distractiv si comic. Noi le punem muzica pe care ei danseaza, noi le cumparam sucurile pe care le beau, noi ii invatam sa traiasca sarbatorile. Si ce ne opreste sa le retraim cu ei? (ca doar o vorba aruncata, de genul „Bai, pe vremea mea se traia, nu asa ca acum, imoral!” e o acuza, nu un sfat). Iar ei vor creste cu altele in sufletele lor mari si vor povesti cat de al lor e Valentine’s-ul si Halloweenul! Si nu vor gresi cu nimic. E al lor, cu povesti cu monstri si glume negre, cu farse si dulciuri si distractie, cu inimioare oferite pe ascuns, cu iubiri naive si furtunoase, cu destainuiri si ritualuri de comunicare cu spiritele, cu jurnale secrete si viata reala!

Antonia va dansa in costum de vlajitoale, vineri (cred, nu stiu sigur si nici nu prea ma intereseaza), la gradinita. Si nu ii este frica si spune ablacadabla incolo si incoace si transforma pe toata lumea in inorog. Dar asta nu mai este lumea mea, este a ei.

Eu raman la verile mele libere, la Iele si spiridusi rai, la invocatiile in oglinda, la miezul noptii. Si promit ca vrajile mele sunt mult mai dulci decat bomboanele Halloweenului!

Un alt fel de Black Fridey

Sa incepem de luni, sa ne mearga bine! Maine se deschide luna cumparaturilor si la Galati.  Ca de obicei, de multi ani incoace,  de Sf. Andrei, acest Halloween al romanilor, incepe forfota in musuroiul economic traditional. Se asaza tarabele, se incing gratarele si se da sunetul mai tare din boxe. Vin indieni direct din Bolivia (sau poate chiar din vreun pub cu nume asemanator de prin Bucuresti) care isi imbraca penele si snururile din piele si incep sa sufle exotic in fluierele lor neaose. Ce-i drept muzica suna bine… a ringtone… sau poate a budda bar. Sa nu fiu carcotasa, totusi. Gusturile nu se discuta… dar se educa. In fine. Se lasa seara, dar nimeni nu observa asta pentru ca totul sclipeste si licureste: veioze ornamentale, baghete magice, masti macabre, gablonturi cu pretentii de argint, jarul de sub carnatii fierbinti, paietele cantacioase de pe scene. Totusi nu e an sa nu descoperim si frumuseti utile sau doar artistice pe la mesterii veniti de prin colturile tarii. Oricat de pretentios sa fii, si tot se gaseste ceva de cumparat. Ca-i o bucata de sunca taraneasca, un ou de paste traditional (nu-i nicio ironie?!), ceva hand-made, un set de castroane de lut, o caciula de lana sau un tablou pictat cu pasiune, orice poate fi valoros pentru cumparatorul individual.

Si dupa ce tot galatiul face o tura de oras, ne pregatim sufleteste buzunarele pentru ce va sa vina: 1 Decembrie, Mos Nicolae, eventuale aniversari, Mos Craciun si cireasa de pe tort, Revelionul.

Interesant este ca tot de ceva ani incoace, incepand de la Craciun se merge cu plugusorul reloaded. Sincer, nu am mai auzit din copilarie colindatori care dupa ce iti suna la usa sa cante cu adevarat colinde (nu unul si pana si ala mai mult recitat), iar de revelion sa aud un plugusor real… fara parodii, fara pamflete, fara ironii supra-licitate. Dar poate sunt eu prea exigenta si nu vreau sa pricep ca urbanizarea are consecinta ei in cultura… ca si legendele urbane au farmecul lor, ca si parodiile urbane descretesc fruntile, ca si folclorul urban are valoarea lui sacralizanta.

In final fiecare se distreaza asa cum simte: unii mancand din ochi o masa plina ca o piramida din carne si dulciuri, altii lenevind pe un fotoliu cu un ceai fierbinte si un prieten alaturi, unii dansand frenetic in cluburile pline ochi, altii vizitandu-si bunicii si urandu-le sanatate in asteptarea merelor brumate, unii cautand promotii pentru cadouri scumpe, iar altii lucrand cate o luna la ce vor darui in ajun.

La mine se mananca in ajun cuchea si ozvar, sarmale de post si tot felul de alte bunatati.

Si sa nu uit… ca tot vine decembrie, sigurm ma va apuca din nou cheful de pictat.

Particip la concursul “Sarbatori in oale noi”