Tag Archive | trecut

Voci soptite

IMG_20130411_181354

Revin la vechi obiceiuri. Joc ping-pong cu trecutul. In doua zile s-au intamplat doua vieti. Fiecare bucatica din mine impartita la doi, progresiv, micrometric, pana cand totul se intregeste in fiecare suflet pe care il ating.

Sunt o gura neinchisa, un suvoi de cuvinte mitraliat si obositor, o harta clara a propriei geografii.

Sunt o oglinda fermecata care va arata frumusetea si uratenia deopotriva, un lacat fara chei, un zambet de Sfinx, o cautare nesfarsita.

Sunt o eva damnata sa muste etern din fructul interzis.

Prea multa frumusete ma sperie, prea multa fericire nu mi-e de-ajuns. Oamenii care ma iau de mana nu stiu ca mangaierea lor e o caramida in plus pe zidul meu. Sinceritatea cruda e o fereastra in zid.

Durerile mele inghit placebo si sperantele mele se trateaza cu aspirina.

Drumuri sub stele, copilarii adanci. Cand viata iti da o palma, tot ce poti face e sa razi. Va rade si ea o data cu tine si-ti va saruta amandoi obrajii.

Incepe o prietenie asteptata de cativa ani. Se ridica bariere intepenite si semaforul arata verde.

Luminile orasului se sting ca stelele dimineata.

De paza in fort

Image

  Incep sa se contureze mici planuri pentru un viitor mic. „Don’t bother me, I’m in my zone!” Si inchid ochii de Alice in Tara Minunilor, ca sa-i deschid la 2 cm de ochii unei pisici serioase. Acolo se poate intampla orice zambet, orice inger desenat in culcusul de frunze galbene… orice viespe ratacita in scara de bloc devine o regina a albinelor, fermecata. Deodata tot trecutul navaleste incalcit in colajul asta abia incropit. Si o data cu el, se itesc liste ratacite de dorinte, obiecte must-have, saruturi inchipuite, cuvinte nespuse si carti necitite.

   Sunt un tablou modern, schitat si atarnat cu grija pe un perete gigant dintr-un muzeu de arta contemporana.

   Inchid ochii din nou si ma vad in trenul care pleaca. Nu-mi trebuie nimic din ce am si vreau mai mult decat pot avea. Daca mi-ar incapea in rucsac, as lua cu mine artarul galben din coltul blocului, mirosul Dunarii toamna, o sticla de oja rosie, ochii tai, rasetele tuturor prietenilor mei si chiar si cateva minciuni.

  Cum se numeste jocul in care sunt si pion si regina? E doar o vanatoare de albe ca zapada, o vanatoare in care vanatorul se indragosteste de vanat, dar in care raman doar un Giovanni Drogo necunoscut.

Cartofi prajiti si ganduri jucause

Cand urcam scarile ma gandeam la tine. Urcam scarile zambind ca oamenii stiu sa zambeasca in statii de autobuz fara motiv si fara agresivitate. Un francez care nu era francez, care vorbea araba si care s-a urcat in primul 102. Care mi-a zambit. Si apoi tu cu gandurile tale atat de frumoase, de parca sunt ale mele sau de parca mi-ar veni in intampinare si m-ar saruta inopinant pe ceafa.
Si iar probleme rezolvate razand si cu spirit sigur ca nimic nu-i imposibil decat imposibilul…sau poate nici el. Nu stiu daca vorbele mari pot fi crezute. Stiu doar ca uneori e nevoie de ele. Mie imi era ieri dor (ce-i drept, nu doar ieri). Cartofi prajiti si ceai de tei cu miere si vin rosu la bidon de doi litri. Ciorapi cu degete, colorati nebun si vorbe mari si muuuuuulte. Si planuri. Tristeti neimplinite si nesfarsite.
Un sarut intr-un alt oras, fuga spontana cu miros de brad, de lemne taiate si oameni cumsecade. Un tu care te-ai transformat atat de tare incat nu ti-a mai ramas decat sarutul ascuns… poate ca nu ai fost niciodata asa cum te-am cunoscut. Poate ca era doar un tu de acolo si de atunci ca sa ramana asa mereu.
Si tot acolo, dar cu o alta ea, cu un alt dor, de altfel. Lucruri pe care doar tu le intelegi pentru ca doar tu le-ai trait alaturi de mine. Ma trezeai la 12 noaptea ciupindu-ma pentru ca adormeam in timp ce vorbeai. Cautari.
Cand e liniste imi pot imagina orice. Suprafetele sunt inselatoare. Iar ochii spun mai multe decat gura.